Precum o floare, părul înfloreşte!

Un păr frumos are nevoie de îngrijire şi atenţie! Şi, mai ales, de un stilist cu puţine fumuri şi mult bun gust. Sau profesionalism. Luaţi-o cum vreţi!

La atelierul „POUR FEMME”, spunem noi, am descoperit o echipă care respecta standardele noastre suficient de ridicate.

Trainner la echipa Londa Professional,  hair stylistul  Ovidiu Cumpăt, zis  şi Dudu,  ne-a luat din prima, povestindu-ne ultimele tendinţe. E profesionist, iar asta se vede de la o poştă! Şi, culmea, e unul dintre puţinii care, fără rezerve, a acceptat o discuţie deschisă despre culisele acestei meserii.

Mergem pe culori neon

”Snobismul este una dintre tendinţe în această materie”, afirmă el. „Vara aceasta predomină culorile neon, blondul spre exemplu, dar, pentru că suntem cu jumătate de sezon în urmă, în toamnă poate vom avea curajul să le şi folosim. Culorile naturale, însă, sunt foarte căutate, dar asta din obişnuinţa de a le folosi.  Este de preferat părul lung sau scurt. Foarte lung sau foarte scurt, mai precis. Nu există cale de mijloc! Doamnelor şi domnişoarelor le este frică să adopte un alt stil, fie pentru că părerile sunt împărţite, fie pentru că sunt dezinformate”, crede Dudu.

Se implementează stilul masculin, dar puţine dintre noi ştim asta. Incertitudinea ne copleşeşte.

Se pare că la ocazii speciale dichiseala iese din discuţie. Buclele rebele dar aranjate, onduleurile şi volumul sunt pe primul loc. Dar, bineînţeles, în funcţie de ţinuta purtată, adoptăm şi o coafură potrivită.

Hair style news

Dudu mai spune că îşi doreşte să adopte, în viitor, pentru mirese coafurile din voal.

Nu trebuie evitate nici mituri referitoare la „hair”. Şampoanele profesionale sunt cele mai indicate şi nu sunt concepute doar ca o fiţă.

„Cele organice, naturale, sunt cele mai bune. FALS! Organic sau natural, nu înseamnă întotdeauna sigur şi bun pentru orice persoană”, avertizează hair stylistul ieşean.

Am văzut că mai există  în Iaşi şi oameni capabili, cu imaginaţie care nu te fac să ieşi plângând din salonul lor sau, mai rău, fără păr sau cu arsuri pe scalp. Pentru ei şi pentru clienţii lor, viitorul sună bine!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *