Rawan Diana i-a cucerit pe străini, însă nu şi pe români!

La numai 14 ani, ieşeanca – jumătate româncă, jumătate libaneză – Rawan Diana Ramadan a reuşit să îi cucearească pe străini cu melodiile sale, dovadă fiind locurile fruntaşe ocupate în topurile muzicale. De mică a fost încurajată de către părinţi să cânte, studiind pianul şi teoria muzicală încă de la şapte ani:

“Am început să cânt de foarte mică în corul Palatului Copiilor din Iaşi, sub îndrumarea profesoarei Anca Apetroaiei. De la şapte ani am început să studiez pianul şi teoria muzicală. Apoi, am absolvit Şcoala Populară de Artă, la clasa profesorului Titel Popovici , cel care i-a avut ca elevi pe Anca Parghel şi Carmen Rădulescu. De asemenea, l-am avut ca îndrumător pe regretatul compozitor Cornel Fugaru, cel care şi-a pus amprenta asupra stilului meu de interpretare şi care m-a făcut să îndrăgesc muzica lui Whitney Houston , Mariah Carey, Celine Dion, Beyonce”, ne spune Diana.

Rezultatele nu au întârziat să apară, tânăra solistă bucurându-se de un real succes:

“Am participat la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, de unde m-am întors întotdeauna cu premii. În anul 2010, am început colaborarea cu compozitorul Cătălin Dascălu pentru proiectul meu. Am înregistrat primul single “Deeply in love”, care a avut foarte mare succes în străinătate, ajungând pe primul loc în cele mai importante topuri de muzica dance din Turcia şi Spania”.

Deşi a avut multe realizări până acum, Diana este o tânără normală, cu preocupări potrivite pentru vârsta sa:

“Eu nu consider că sunt altfel decât adolescenţii de vârsta mea, doar că, în afară de şcoală, restul timpului îl dedic pasiunii mele, muzica . Îmi place să cânt, ador să fiu pe scenă şi reuşesc să am suficient timp liber pentru mine sau pentru întâlnirile cu prietenii. Ascult cu plăcere Rihanna, Christina Aguilera, Alycia Keys, iar de la noi Raluka şi Connect-R”, ne mărturiseşte tânăra.
Pe viitor, ieşeanca şi-a propus realizarea unui videoclip la noul său single “Hands Up!”, la care va colabora cu regizori cunoscuţi din România şi speră ca muzica sa să fie ascultată şi la radiourile din ţară, nu doar la cele din străinătate.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *