”Regele vagoanelor” a căzut în plasa DNA ca o caracudă naivă. Portretul lui Gruia Stoica

Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul GFR, a fost reținut de procurorii DNA pentru că ar fi oferit o mită de 3 milioane de euro în schimbul primirii unor informații despre o licitație publică în valoare de aproximativ 100 milioane de euro. Procurorii susțin că Stoica i-ar fi promis 3 milioane de euro avocatului Doru Boștină. Avocatul ar fi acceptat să se intereseze la un fost secretar de stat și la directorul CFR Marfă ce ofertă va depune compania de stat la licitația de transport de cărbune pe calea ferată. Scandalul e unul uriaș, Stoica fiind unul dintre cei mai bogați români, cu afaceri în transporturi pe calea ferată. Stoica deține inclusiv fabrica de vagoane de la Pașcani, fosta Remar.

Avere de 500 milioane euro
Gruia Stoica (46 de ani) s-a născut în comuna Toflea din Galați. Anul trecut, acesta ocupa locul opt în topul celor mai bogați români, ”Forbes 500 miliardari”, cu o avere estimată la aproximativ 420 – 430 milioane de euro. După alte estimări (Top 300 Capital – n.r.), averea lui Stoica s-ar cifra la 530 – 550 milioane de euro. Grupul Grampet – GFR, controlat de Stoica și din care face parte Remar Pașcani, deține mai multe unități de reparații, modernizări și producere de vagoane (marfă și călători) în România. Totodată, presa centrală a scris că Grampet ar mai deține participații majoritare la companii cu profil feroviar din Ungaria, Bulgaria și Serbia.

Tramvai modernizat
Gruia Stoica a apărut în prim plan în Iași anul trecut când firma sa din Pașcani a modernizat pentru RATP Iași un tramvai GT 4M. Vehiculul (aflat acum în circulație pe străzile din Iași) este dotat cu instalaţii de aer condiţionat, geamuri termopan şi scaune tapiţate, precum şi sisteme de supraveghere video. Modernizarea acestuia a făcut impresie bună atât la Iași cât și în întreaga țară. Nicolae Robu, primarul Timișoarei, chiar s-a deplasat la Iași pentru a vedea vagonul, fiind impresionat și anunțând că se gândește să achiziționeze mai multe unități pentru regia locală.

Scandal cu R. Moldova
Gruia Stoica a ținut prima pagină a ziarelor din România anul trecut când a vrut să achiziționeze compania de transport feroviar de marfă a statului român. O altă afacere controversată în care a fost implicată o companie controlată de Stoica (Remar Pașcani) se referă la un contract de modernizare trenuri de călători pentru Republica Moldova. Scandalul a izbucnit pe 25 iulie, când directorul interimar al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, Serghei Tomşa, a anunţat că doar un singur tren modernizat la Paşcani mai era funcţional, în timp ce 3 garnituri staţionau din cauza defecţiunilor. Șefii companiei ieșene au negat informațiile, iar scandalul a fost omorât din fașă.

Acuzaţiile DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă. Dosarul în care sunt vizaţi cei doi este legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu.

Contract de 100 milioane euro
Astfel, potrivit DNA, în mai 2013, Complexul Energetic Oltenia (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect ”Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni. La 17 ianuarie 2014, CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă şi Grup Feroviar Român Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

vila_3 vila

Gruia Stoica e originar din Toflea (jud. Galați), o localitate cu o puternică comunitate de etnie rromă. În vara anului trecut, reporterii Digi 24 au fost în comună și au reușit să filmeze complexul de vile ce ar aparține familiei lui Stoica. Alți reporteri din presa centrală care au încercat fotografierea caselor s-au izbit de reacția vehementă a localnicilor care nu le-au permis acest lucru.

tramvai tren modernizat pascani

Extrem de discret până anul trecut, Gruia Stoica a pozat drept om de afaceri cu ștaif. Despre începuturile sale în business, Stoica a afirmat: „Aveam 150 de muncitori care confecţionau dălţi pentru ipsoserie. Toate motivele artizanale de pe Casa Poporului sunt sculptate cu dălţile mele”. La fabrica din Pașcani, aflată în portofoliul lui Stoica, a fost modernizat un tramvai pentru RATP Iași și mai multe vagoane de călători pentru compania de transport din Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *