Rugbiştii s-au calificat în Cupă fără să joace

Echipa de rugby Poli Agro Unirea Iaşi trebuia să dispute, la finele săptămânii trecute, la Mangalia, partida din primul tur al Cupei României, în compania echipei Callatis, din liga a III-a a rugby-ului românesc.

Din cauza mai multor probleme de lot, gazdele au anunţat Federaţia Română de Rugby că nu se vor prezenta la această partidă.

Cum cei de la Mangalia nu i-au anunţat pe ieşeni că nu se vor prezenta la acest meci, iar cei de la Federaţie nu s-au sinchisit să facă acest anunţ, elevii lui Constantin Veriveş au făcut de-aiurea deplasarea până la Mangalia.

În aceste condiţii, ieşenii au câştigat partida printr-un “auto-eseu” al gazdelor, pe care Ignea nu s-a mai obosit să-l transforme.

Astfel, Poli Agro Unirea s-a calificat în faza următoare a competiţiei, unde va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, o echipă din SuperLigă.

Vacanţă la malul mării

Situaţia penibilă în care a fost pusă formaţia ieşeană a fost comentată cu umor de antrenorul Constantin Veriveş.

“Noi am fi câştigat fără probleme partida dacă s-ar fi jucat, dar cei de la Mangalia nu s-au prezentat. Au avut şi băieţii două zile de vacanţă pe Litoral! Pentru noi, Cupa României nu este un obiectiv, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim un parcurs cât mai lung în această competiţie”, ne-a spus Constantin Veriveş.

Pe lângă partida de sămbătă, din Cupa României, ieşenii trebuie să participe în următoarea perioadă la două turnee de rugby în 7, la Braşov şi Iaşi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *