Șantaj penibil împotriva grădinițelor FEG

Foame mare în presa ieșeană! Ca oameni ce și-au tocit (prea) mulți ani coatele prin redacții, noi când citim ziarele și site-urile de știri vedem și alte lucruri decât cele care pătrund până la cititorul obișnuit.

Șantaj penibil împotriva grădinițelor FEG  Săptămâna asta ne-a sărit în ochi un articol dintr-un ziar pe care nu o să-l numim și care pretindea că, la grădinițele FEG, copiilor li se servește „otravă” în farfurii. Am căscat ochii fiindcă acuzația era gravă. Că respectiva publicație are un război cu familia Stanciu știam, că au neumărate procese, știam, dar că grădinițele FEG, sub directoratul consilierului județean Cristian Stanciu, au început să otrăvească bieții infanți care le calcă pragul, nu știam. Și parcă e prea de tot.

Hârșiți în lumea asta mizerabil-mirifică a presei, am privit însă mai atent. Primul lucru care ne-a atras atenția a fost faptul că deși din aceeași mâncare au servit zeci ce copii, toxiinfecție alimentară a făcut doar unul! Măi să fie! Poate că plodul nu s-a spălat pe mâini, sau poate a luat din altă parte nenorocirea de virus! Știm cum se fac însă asemenea articole: vine părintele indignat la redacție, un june reporter preia cazul, istoria se pliază pe profilul publicației și hop! apare materialul. Am crezut că așa au stat lucrurile și acum. Doar că, mare minune, am privit mai atent pe site-ul care publicase știrea. Și ce să vezi? Acolo tronează ditamai reclama la o altă grădiniță particulară.

Păi ziceți așa, fraților! Faceți și voi un ban din publicitate, ca orice presar român. Dar nu băgați părinții în boale, mai ales că, pe surse spitalicești am aflat că diagnosticul plodului a fost infecție cu rotavirus. Care n-are nici o treabă cu mâncarea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *