Se tratează Postolache pentru timiditate?

Deși o bună parte dintre ieșeni și-au pus mari speranțe în el, consilierul municipal Andrei Postolache are în ședințele legislativului local  rol de statuie. Stă nemișcat și nu scoate o vorba! Sfinx nu ne încumetăm să-i spunem pentru că vestita statuie egipteană creează  privitorului senzația că s-ar afla în plin proces de meditație, recte, gîndire. Deci, ne așteptam ca Postolache să vină cu inițiative după inițiative, să taxeze tot ce i se pare a fi derapaj al executivului local. Cînd colo, mucles! Care o fi cauza tăcerii prelungite a lui Postolache în CL? Lipsa de idei? Nu credem așa ceva!Timiditatea? Asta trebuie să fie!Iar Postolache, prin intermediul unei fotografii postate pe pagina sa de socializare, ne arată că dorește să se vindece. Bea omul o bere înconjurat de amici. În fond, proprietățile dezinhibitoare ale alcoolului sînt unanim recunoscute. Cu cît tragi mai multe pahare,cu atît îți dai drumul la gură de nu te mai poate opri nimeni. Noi opinăm, însă, că momentul pentru bere a fost prost ales. Sfatul nostru este să tragă una de dușcă exact înaintea unei ședințe a CL. În felul acesta poate îî vom auzi și noi glasul ,iar miile de ieșeni care l-au votat vor putea, în sfîrșit, spune:”Ăsta-i Postolache al nostru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *