Şeful ICR a luat-o rău pe arătură: a aprobat pentru finanţare „Festivalul Udatul Nevestelor”

Iubiţi cititori de pamflete şi gazete ori gazete şi pamflete. Am trăit s-o vedem şi p-asta. Deunăzi, stimabilul nostru preşedinte al Institutului Cultural Român, cu onorrr înainte …domn’ Profesor Andrei Marga, cunoscut mai degrabă ca ciripitor la Securitate decât ca şi rector al Universitatii Babeş, şi-a dat DIN NOU cu stângu-n dreptul. Oare pentru a câta oară, ne întrebăm aşa în mod retoric, evident? Şeful ICR a luat-o rău pe arătură: a aprobat pentru finanţare „Festivalul Udatul Nevestelor”Şi ca să vă satisfacem pe deplin curiozitatea care vă macină ori pentru care nu aveţi poftă de mâncare, vă aducem la cunoştinţă faptul că, printre numeroasele „proiecte de anvergură” considerate eligibile de ex-ministrul Marga se numără unul de-a dreptul FABULOS. De-ţi stă mintea-n loc. Mai precis, unul dintre proiectele selecționate pentru finanțare de ICR-ul lui Andrei se numeşte neaoş „Festivalul Udatul Nevestelor”, aparţinând Asociației Culturale Hodăceană. Totul ar fi bine şi frumos dacă această panaramă de „mişcare culturală rurală” nu ar fi însă finanţată din banii publici, adică ai noştri, ai tuturor. Ci numai din banii primăriilor locale ai căror edili iubăreţi nevoie mare cam obişnuiesc să-şi ude cu parfum doar amantele cele slabe şi frumoase, în detrimentul nevestelor grase şi urâte, cărora le aplică ori de câte ori le-ntâlnesc multiple croşeuri, cu dărnicie. Pornind de la această ideee colosală, ne permitem să vă întrebăm, domnule Marga, pe când un „Festival al Nevestelor Bătute în Gură ca pe Coasă”, ori şi mai nimerit, cel al „Amantelor care fac Sex cu Ochii la Portofelele Grase”. Un alt proiect la fel de stupid care poartă marca Andrei Marga este cel denumit: „Rudarii – o enigmă etnografică în spațiul european”. Acest proiect super-tare are drept scop „Realizarea de cercetări sociale pe cultura minorității rromilor, contribuind la coeziunea socială bazată pe conceptul de cunoaștere”. Care cultură socială, băi frate? Care cunoaştere, nea Marga? Totul nu e decât o fraiereală bine ticluită şi o ţeapă pe faţă. Aţi auzit vreodată ca ţiganu să returneze punguţa cu doi bani găsită de aiurea în mijlocul drumului? Ori să achite la timp, către statul român, taxele şi impozitele? Sângele apă nu se face. Ţineţi minte această vorbă de duh: „Nici răchita nu-i ca pomu, nici ţiganu nu-i ca omu…”.

Iacă-tă ce manifestări importante a respins marele om de cultură Marga

Pe lista proiectelor de maximă importanţă pentru România, dar cărora şeful ICR le-a dat cu FLIT, se află Festivalul Internațional TIFF de la Cluj, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul de film independent Anonimul, Festivalul Naţional de Teatru organizat de UNITER, Festivalul de film documentar „One World România”, Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, şi nu în ultimul rând producția pe DVD a filmului premiat la Cannes „După dealuri” regizat de  Cristian Mungiu. Practic, aceste manifestări au fost declarate neeligibile fiind excluse din proiectele ICR. Ca la noi, la nimenea! La un moment dat, aflând despre decizia idioată a ICR de a scoate Festivalul UNITER de pe lista proiectelor „eligibile”, marele nostru actor Ion Caramitru, președintele UNITER, a declarat că „este surprins neplăcut că un eveniment de o asemenea anvergură nu-și găsește loc în activitatea ICR”. Bravos, monşer! Eşti chiar mai rău decât Mahmud Ahmadinejad.

Fidel Castro, un prieten din copilarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *