Șeful portocaliu își schimbă stăpânul, dar năravul…

Singurul ministru ieșean al Transporturilor din ultimul secol și mileniu, Relu Fenechiu, face ce face și reușește să gafeze din nou. Recent, noul boss al CFR-ului nostru mioritic aflat demult în moarte clinică a uns la vârful ierarhiei transportului feroviar de mărfuri și călători manageri privați şcoliţi de partidul cel portocaliu în inginerii feroviare și bussines-uri la limita legii. Deunăzi, Relu a anunțat cu mare tam-tam că CFR-ul nostru de călători dar și cel de mărfuri are o nouă echipă managerială. În realitate însă, să v-o spunem p’aia dreaptă. Noii manageri privați pentru care ministrul s-a bătut cu pumnii în piept mai ceva ca King-Kong sunt de fapt niște șmecheri unși cu toate alifiile, cu vechi state în companie, care s-au remarcat de-a lungul carierei doar să îi favorizeze pe operatorii privaţi, în detrimentul CFR Călători și CFR Marfă. Primul pe listă, pus de Fene ca să conducă destinele la mărfuri, este nimeni altul decât Valentin Dorobanţu, care nu s-a remarcat prin mari realizări profesionale, ci prin „sifonarea” banului public prin intermediul companiei de transport feroviar. Mai mult, Valentin Dorobanțu junior este fiul controversatului Valeriu Dorobanțu care a fost directorul Direcției Organizare și Control (DOC) din Ministerul Transporturilor – Departamentul Căilor Ferate, înainte și după 1989. Totodată, DOC este cunoscută ca fiind și direcția cu cea mai mare concentrare de securiști pe metrul pătrat din Ministerul Transporturilor. De pe lista lui Relu nu lipsește, din poziția de manager privat al CFR Călători, duduia Alexandra Gătej, numită preşedintele Consiliului de Administratie, fost consilier al marinerului Băsescu şi preşedinte al Unilever pentru Europa Centrală şi de Sud.

Șeful portocaliu își schimbă stăpânul, dar năravul...Din ciclul: „Nişte ciudaţi în ierarhia CFR”

Din conducerea transportului feroviar mai fac parte și alți „ciudați” ce au condus în ultimii ani destinele complicate ale CFR-ului nostru mioritic, aflat acum în degradare și ruină. Și morală și fizica și psihică. Printre „profesioniștii” lui Fene i-am putea enumera pe „eternul” Claudiu Dumitrașcu, care nu se mai dă dus din fruntea CFR de mai bine de un deceniu, cât și pe George Micu, membru CA, unul dintre cei care au contribuit din plin la falimentul transportului feroviar din România. Urmează Dana Galben, și ea membru plin al CA, care, deși a ocupat diferite funcții bine remunerate în sistem, nu a avut curajul „să rupă pisica-n două” așa cum se spune mai pe românește. În comparație cu toți cei menționați însă, de departe, cel mai mare dintre rechini rămâne tot mister Valentin Dorobanțu, cel care este contestat chiar de proprii săi subordonați. Mai mult, există voci din interiorul CFR Marfă care susțin că noul manager privat instalat de Relu ar fi unul dintre cei mai „mânjiţi” şefi din transportul feroviar, fiind suspectat de trucarea unor licitații importante și chiar de șmenuieli mai mărunte. Colac peste pupăză, cică noul Consiliu de Administraţie al CFR Călători nu ar respecta nici prevederile legale privind desemnarea managementului privat la companiile de stat. Intuind probabil că or să fie oarece discuții aprinse sau critici dure la instalarea noilor manageri privați ai CFR-ului, ministrul Relu le-ar fi spus unor apropiați că Dorobanţu i-ar fi fost recomandat chiar de unul din amicii săi de suflet, recte Cristian Ghibu, fostul şef de la CFR Infrastructură. Deci, Relule, dacă treaba se-mpute de tot la CFR, măcar ai găsit ţapul ispăşitor. În loc de final, d-le ministru, îți dedicăm celebrele versuri ale nu mai puțin celebrei noastre artiste Maria Tănase, simbolul cântecului popular românesc. „Foaie verde și-o sibică/Trenule mașină mică/Unde-l duci pe Ionică/Marioara lui nenicu’ mai-mai!”.

Nelu Deraiatu și Gogu Impiegatu’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *