Sfaturile unui blond. Meşter blond.

E greşit a crede că „Bârfa de Iaşi” (care apare, pe zi ce trece, tot mai color) se ocupă doar de politică, mondenităţi, caterincă sau culturale din astea. Motiv pentru care mi-am propus să vorbim, astăzi, şi despre ceva cu adevărat util. Am umblat, m-am documentat, am discutat cu cei mai mari meseriaşi în domeniu, iar acum vin şi vă întreb: Ce faceţi când vă scapă apă?

Bun, şi ce treabă are asta cu recesiunea mondială sau cu faptul că Voiculescu vrea să-l trimită pe Boc la închisoare? Are, pentru că o chiuvetă care scapă apă, curge şi nu-ţi dă pace. Curge şi te uzi pe şosete! Curge şi te ceartă nevasta că eşti prost. Curge şi râd prietenii veniţi în vizită de tine. E drept, dacă eşti vreun meseriaş cu 11 ani de experienţă la Rajac, nici n-apucă apa să se strecoare printre garnituri, că tu ai mirosit că ceva nu-i în regulă. Dar ce faci dacă eşti afon total în instalaţii, neştiind nici măcar ce-i ăla un ţol sau o reducţie? Păi ce să faci? Faci ca mine: chemi pe cineva din familie sau dintre prieteni să te ajute, ori, dacă n-ai norocul ăsta, n-o mai dai cotită, că curge, şi apelezi la serviciile unui instalator profesionist. Găseşti pe internet sau la ziar cu duiumul.

Pardon, colega, greşeală!

Dai telefon şi ai plăcuta surpriză să-ţi răspundă, într-un final, o voce caldă, de doagă, genul proaspăt trezită din somn. Îi explici ce te doare şi te fâstâceşti la avalanşa de întrebări tehnice care ţi se pun. După ce meseriaşul de la celălat capăt al firului s-a prins că, din punctul lui de vedere, eşti fraier de bubui, te asigură că “lasă, dom’le, c-o rezolvăm, am văzut eu şi mai grele ca astea“. Stabiliţi să-l iei cu maşina din celălat capăt de oraş, că doar tu ai nevoie de el, şi, acolo, altă surpriză plăcută. Un meseriaş adevărat nu pleacă să repare o chiuvetă fără 11 lădiţe de scule la el. Pentru impresie, evident.

În maşină, în timp ce mergeţi, faci şi tu o glumă şi îl întrebi cum de nu şi-a luat şi picamerul la el? Ca să mai destinzi atmosfera, adică. Pardon, colega, greşeală! Glumiţe faci cu tovarăşii tăi, nu cu un om care a lucrat în Ucraina, la combinatu’ de la Krivoi Rog, la minus 35 de grade afară. Şi, până ce ajungeţi la hogeacul tău, afli toată povestea cu Ucraina şi cum, timp de un an şi trei luni, cât a stat el acolo, tot combinatul s-a învârtit în jurul lu’ nea’ Vasilică instalatoru’.

Da’ cine ţi-a montat matale robinetu’ ăsta?

Bun, scapi de asta şi ajungeţi în faţa chiuvetei care scapă apă, moment în care nea’ instalatoru’ se face, ca prin farmec, pământiu! Acum… drept e că bănuiai tu, cumva, că nu-i chiar ok dacă o chiuvetă scapă apă şi prin alte părţi decât robinetul, dar nu credeai că lucrurile pot fi chiar atât de grave. Te uiţi cu coada ochiului la instalator, care se scarpină, încruntat, cu mâna în buzunar, la părţile intime:

– „Da’ cine ţi-a montat matale robinetu’ ăsta?”, ţi-o aruncă la obraz.

–  … nu mai reţin exact. Cumnată’miu, parcă…

– Păi de asta, domnu’… C-aşa-i la noi, toată lumea se pricepe.

– E nasol?

– Ce nasol, dom’le?! Păi putea să-ţi sară ţeava în aer, eşti nebun?! Cum să stai cu bonba asta în casă?!

– Da’ n-am avut, dom’ inginer, nici o problemă până acum. Ieri seară a început să curgă un pic şi am pus castronaşu’ ăsta roşu.

– Aşa, dom’le, stai cu castronaşu’. Şi când o să te dea vecinii în judecată, tot cu castronaşu ai să stai.

– Hai, dom’ inginer, că o rezolvi matale cumva. Ce tre’ să fac?

– Du-te la magazin, în staţie, şi ia un robinet nou.

Cu reducţie de-un ţol, dom’le!

Ieşi repede din casă, să mai prinzi deschis la Costel&Euro&InstalaţiiGrup, şi-ţi goleşti portofelul pe un robinet made în Turcia, “care n-are moarte, dom’le“, te asigură vânzătorul. Vii într-un suflet acasă, unde nea’ instalatoru, cu ţigara în gură, tocmai a desfăcut robinetul vechi. Îi dai cutia, o desface, o pipăie pe toate părţile şi se uită la tine mai rău ca la un handicapat.

– Ce-ai luat matale aici?

– … robinet.

– Păi cu reducţie de-un ţol ţi-am spus, dom’le!

– N-aţi spus, dom’ şef, nimic… Aţi spus robinet, atât.

– Băăi, frate. Toţi aveţi facultăţi, masterate, da’ când vine vorba de-un şurub, vă scăpaţi în pantaloni. Fugi repede şi ia cu reducţie de-un ţol!

Bulversat total, iei cutia cu robinetul proapăt cumpărat, apuci şi robinetul vechi într-o mână şi la pas, Grigore! La magazin, îi rogi pe vânzător să te scuze pentru deranj şi-i explici că vrei un robinet “ca ăsta vechi“.

– … da’ ăsta n-are, dom’le, mare lucru. Din ce văd eu, i-o garnitură dusă la el, atât.

– Perfect! Daţi-mi doar garnitura, atunci.

– Păi n-am cum, c-am bătut deja în casă. Vă dau un robinet ca ăsta şi de rest vă dau altceva.

Decât să lipsească, mai bine să prisosească

Mai încerci să negociezi, fără şanse, şi ieşi înjurând din magazin, cu două robinete bune cumpărate şi-o sacoşă de cuie în braţe, primită drept rest. Lasă, poate o să-ţi folosească, vreodată, la ceva. Acasă, nea’ instalatoru’ numai nu-ţi dă-n cap, când aude ce-a spus ăla de la magazin.

– Păi cheamă-l, dom’le, pe el să-ţi repare! Cân’ e vorba să-şi dea cu părerea, toţi se pricep.

– Nu-i vorba de asta, eu doar v-am spus…

– Dacă-s prost şi mă bag… În loc să stau eu acasă, cu nevasta, la televizor, ies pe frigu’ ăsta să-l ajut pe altul, vociferează în continuoare nea’ instalatoru’, în timp ce strânge tare cu cheia franceză.

Pentru matale, că te văd băiat tânăr şi deştept…

La sfârşit, îţi arată că totu-i brici, tu-i arăţi că totuşi mai scapă pe undeva, el mai strânge de două ori, sictirit, din cheie, şi se apucă să-şi adune sculele, semn că vine momentul plăţii.

– Cât face, dom’ inginer?

– … păi, pentru matale, că te văd băiat tânăr şi deştept, şi având în vedere şi ora, doar două sute.

– Două milioane pentru zece minute de muncă?!

– Dom’le, eu puteam s-o fac şi-ntr-o oră, dacă ţii neapărat să ne luăm la timp. Dar dacă mă pricep şi ştiu s-o fac repede, nu înseamnă că-s şi prost.

Mai negociaţi, mai parlamentaţi, îi arăţi portofelul aproape gol şi-ţi lasă, într-un final, la 150. Dar se jură pe nevastă şi copii că niciodată nu mai iese el din casă, pe frigul ăsta, numai ca să-i ajute pe alţii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *