Societatea civilă a luat cu asalt Palatul Roznovanu!

EXCLUSIV! ȘOCANT! INCENDIAR! „Primăria a fost vandalizată”! „Violență în Palatul Roznovanu”! „Scandal monstru, cu geamuri sparte”! „Vandalism la Primărie”!… Am căzut de pe scaun, am scăpat țigara din mână, bașca am vărsat și cafeaua clocotită pe noi, luni dimineața, când am citit asemenea titluri tulburătoare prin presa locală. Măi, să fie – am exclamat, îngroziți, de sub birou -, o fi început deja Al Treilea Război Mondial? Ne-a luat Kim Jong-un la țintă, ca să-și facă mâna cu americanii? Or fi rușii? Poate teroririștii deghizați în studenți la Stomatologie? Cum să ne apărăm? Unde să ne ascudem? Ce-i de făcut? Câteva ore am stat pitiți, cu urechile ciulite, doar-doar om auzi urlete, împușcături și explozii, până am reușit să ne facem curaj încât să deschidem o știre, ca să ne lămurim ce și cum.

Societatea civilă a luat cu asalt Palatul Roznovanu!Când colo, ce să vezi, nimic din toate astea. Cel puțin aparent… Fiindcă, după cum au încercat să ne adoarmă atenția purtătorii de vorbe ai Primăriei și Poliției Locale, ar fi fost vorba doar de un incident poate spectaculos, dar minor, de factură psiho-bahico-locativă. Anume, „violența”, „scandalul” și „actele de vandalism” ar fi fost comise de o anume Verginica Stănescu, în vârstă de 41 de ani, de ocupație bosche…, pardon, doamnă a străzii, pe fondul unei stări de agitație psihomotorie generată și de faptul că nu a putut intra în Palatul Roznovanu. Ce căuta la Primărie? Onorabila doamnă, altfel o mai veche cunoștință a specialiștilor de la Spitalul de Nebu…, pardon, de Psihiatrie „Socola”, ar fi încercat să obțină o audiență la viceprimarul Mihai Chirica, demers respins din motive de program. Ce treabă avea cu vicele? Venerabila ieșeancă, cunoscută drept o beți…, pardon, o consumatoare redutabilă de alcool, dorea să fie reprimită în adăpostul pentru oameni ai străzii pe care municipalitatea îl are în C.A. Rosetti, acolo de unde doamna fusese externată din motive de comportament antisocial. Confruntată cu rigiditatea regulamentelor și normelor de conviețuire socială și, mai ales, cu obtuzitatea funcționarilor municipalității, charismatica doamnă a avut un puseu emoțional, pe fondul căruia a reacționat impulsiv, spărgând nu numai geamurile de la mai multe uși și ferestre din Palatul Roznovanu, ci și capul personal, pe care și-l folosise drept obiect contondent în conflictul spontan pe care tot singură îl crease.

Sigur, asta e povestea oficială… Cunoscând, însă, strategiile perverse de manipulare la care se pretează comunicatorii Primăriei și, în general, ai aparatului represiv, ni s-au părut, totuși, cam prea simple, ba chiar cusute cu ață albă aceste explicații. Iată de ce, în virtutea dreptului dumneavoastră de a fi corect și complet informați, ne-am contactat sursele din cadrul serviciilor de informații, care ne-au predat următorul raport:

„Subsemnatul, Ochescu Armand Vasile, căpitan în cadrul Direcției Anti-Terorism și Combaterea Actelor Anti-Sociale, am desfășurat activități specifice urmăririi operative a suspectei Stănescu Verginica în perioada 8.01–08.04 a.c. Procedeele utilizate au constat în urmărirea fizică a suspectei (filaj), discuții cu cunoscuții acesteia, ascultare ambientală, interceptarea convorbirilor telefonice și scanarea conturilor de e-mail, Twitter și Facebook. Profilul psihologic al suspectei, așa cum a reieșit în urma analizării comportamentul acesteia, relevă o personalitate ambivalentă. Pe de o parte, este antisocială, în sensul că a renunțat la locul de muncă, domiciliu și familia cunoscută, preferând habitatul în locuri neconvenționale (bănci, scări de bloc, canale) și relațiile superficiale cu alte persoane. Pe de altă parte, aceasta este o militantă cunoscută în zona subterană a societății civile ieșene, fiind una dintre artizanele mișcării cunoscute sub numele de «Iașul iubește teii». Acest fenomen poate părea paradoxal, întrucât suspecta nu are concepții propriu-zis ecologiste. Cu toate acestea, a fondat, întreținut și dezvoltat o platformă cu numele «Iașul iubește teii» pe rețeaua de socializare Facebook, platformă prin care instigă la nesupunere civică și revoltă împotriva autorităților administrative locale. Argumentele sale tendențioase și perverse, axate în principal pe diferența estetică între teiul românesc și salcâmul japonez, au reușit să mobilizeze câteva sute de persoane fără ocupație din municipiu. În urma unor demersuri persuasive susținute, suspecta a reușit să organizeze un protest în Piața Unirii din Iași, în cursul zilei de joi, 11.04 a.c., în intervalul orar 18.00-19.00. Menționez că suspecta este implicată și în alte mișcări subversive care se revendică de la societatea civilă, precum «Salvați gândacul de Colorado», «Spunem NU gazelor de șist» sau «Mișcarea Populară». De altfel, urmărirea operativă, coroborată cu studiul psihanalitic, au conturat ipoteza că manifestările violente la care s-a dedat suspecta în cursul dimineții de luni, 08.04 a.c., în fața sediului administrativ al Primăriei Municipiului Iași, sunt generate de frustrarea pe care aceasta a resimțit-o ca urmare a faptului că nu a fost cooptată în structura de conducere a Fundației «Mișcarea Populară». Recomand izolarea rapidă a suspectei, în regim de maximă securitate, și interzicerea accesului acesteia la rețelele de socializare, în vederea prevenirii organizării unor alte acțiuni cu caracter antisocial”.

James Bond. Vaga Bond

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *