A ”spart” piaţa muzicală cu nume precum INNA sau ALEXANDRA STAN. LUCIAN ŞTEFAN, în topul antreprenorilor Forbes!

Pentru mulţi oameni, jobul ideal făcut din pasiune rămâne doar un vis neîmplinit. Nu şi pentru Lucian Ştefan, unul din cei 30 de antreprenori romani sub 30 de ani. „Dintotdeauna, am fost înconjurat de muzică, însă, nu am lucrat de la început în acest domeniu”, povesteşte constănţeanul de 28 de ani, care deţine propriul label – Global Records.

Spiritul său antreprenorial s-a resimţit încă de la vârsta de 12 ani, când şi-a dezvoltat propriul său business – o sală de internet în Costineşti. Doi ani mai târziu, şi-a început o afacere în domeniul imobiliar, reuşind ca în trei ani să aibă nouă sedii în Constanţa, 2 Mai şi Vama Veche şi peste 50 de agenţi imobiliari, arată Forbes Romania. Direcţia traiectoriei sale profesionale avea să se schimbe radical câţiva ani mai târziu. „La 18 ani, am întâlnit-o pe Elena Alexandra Apostoleanu (Inna), i-am observat talentul şi am simţit că va putea ajunge un artist mare, că putem construi împreună”, îşi aminteşte Lucian Ştefan. Deşi nu ştia mare lucru în materie de industrie muzicală, pentru el a fost o provocare, care l-a motivat şi l-a fascinat în acelaşi timp. „Am renunţat la facultatea de drept pentru a-mi construi noul meu vis”. A început să se documenteze, să găsească cei mai potriviţi creatori – producători şi compozitori, întrucât şi-a dat seama încă de la început că „cel mai important lucru, pe lângă artist, este muzica”. Drumul către succes nu a fost atât de liniar şi comod pe cât s-ar crede, iar începutul a fost cel mai dificil. „De când am început şi până am lansat prima piesă de succes, a durat un an jumătate, timp în care am avut 4-5 încercări eşuate”, povesteşte Lucian Ştefan. După această perioadă de timp a apărut prima piesă notabilă „Hot”, care a devenit hit instant şi a consacrat-o pe Inna, atât pe plan local, cât şi pe plan internaţional. Astfel, au apărut şi primele evenimente, implicit, şi primii bani făcuţi din muncă, iar visul tânărului constănţean a reuşit să prindă contur. Lucrurile au evoluat, iar în câţiva ani, cântăreaţa Inna a avut şi are în continuare turnee în Mexic, Statele Unite ale Americii, Japonia, Europa şi colaborări cu artişti de top din întreaga lume, devenind cel mai cunoscut artist român internaţional.

Lucian este cel care a ajutat-o pe Inna sa-şi construiască cariera muzicală
Lucian este cel care a ajutat-o pe Inna sa-şi construiască cariera muzicală

Deţine una din cele mai cunoscute agenţii de manageriat artişti

 

Pe baza experienţei şi a reuşitelor cu Inna, tânărul a construit în timp, propriul label, intitulat Global Records – firmă de booking, publishing, management şi casă de discuri – care reprezintă artişti precum INNA, Alexandra Stan, Antonia, Carla’s Dreams, Nicoleta Nucă şi mulţi alţii. În prezent agenţia de booking de la Global Records este una dintre cele mai mari din Europa de Est şi Sud-Est. După trei ani de carieră, s-a mutat în Los Angeles, din dorinţa de a evolua şi de a-şi câştiga locul în liga celor mai influenţi oameni din muzică la nivel global. A fost un moment dificil pentru acesta, întrucât nu cunoştea pe nimeni, şi a trebuit să înceapă de la zero. Chiar şi aşa, la mai puţin de un an a semnat un contract foarte important cu Warner Music prin intermediul lui Mike Caren, şeful diviziei A&R (artists&repertoire)din cadrul companiei. Principala sa preocupare în momentul de faţă este reprezentată de extinderea şi consolidarea pe plan internaţional a brandului său. „Urmărim ca această companie să devină un jucător de top în industria muzicală mondială şi ne dorim să deschidem biroul şi studioul din Los Angeles, unde sperăm să dezvoltăm cât mai multe proiecte de succes internaţional”. În acest sens, câţiva paşi au fost deja făcuţi, după cum povesteşte Lucian Ştefan. „Am semnat autori şi producători din România, cât şi din Los Angeles, pentru care organizăm sesiuni de scriere în toată lumea până la vânzare de piese. Cea mai recentă vânzare a fost piesa lui Akon – „Hypnotized”, compusă şi produsă de Marco şi Seba, compozitorii şi producătorii alături de care am început să lucrăm în proiectul INNA”. Se consideră a fi „unul dintre acei oameni fericiţi, pentru care pasiunea este muncă, transformată în afacere”, considerând că orice este posibil, atât timp cât există pasiune şi dăruire în ceea ce faci. „Eu mi-am demonstrat că nu contează de unde eşti, din ce familie provii, atâta timp cât pui toată pasiunea şi creativitatea de care dispui în ceea ce faci. Cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, vei reuşi să îţi îndeplineşti visul”.

sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *