Ștrandul de la etajul doi

Neamule, neamule! Veniţi la scăldat! Din această vară, toţi ieşenii, cu mic, cu mare, boschetari, academicieni, biznismeni de succes, ori neica-nimeni sunt invitaţi să facă o baie caldă, ori rece, după preferiţe, în Centrul SPA ultramodern, de la Palas, aparţinând naşului Dan Radu Ruşanu şi finului său Relu Fenechiu. Surse demne de încredere susţin, cu mâna pe sabie, că parlamentarul liberal de Hunedoara, Dan Ruşanu, naşul de cununie al ministrului nostru ieşean Relu,  construieşte la etajul al doilea al Hotelului de 4 stele – INTERNATIONAL, amplasat în Palas, o ditamai piscină de lux, cu spa, jacuzzi, saună, căzi de hidromasaj şi alte acareturi de astea care atrag fete cu bikini croiți din așă de pescuit. Cică o să fie nebunie fiindcă naşul nu s-ar fi zgârcit deloc atunci când a fost adusă vorba despre costul şi abundența materialelor aduse din străinătate, baronul liberal dorind doar tot ce-i mai nou şi mai scump de pe piaţa scăldătorilor de succes. Cică totalul e peste 500.000 de euroi. Dar vorba ceea: Obrazul subţire cu KENT-uială se ţine.

Ștrandul de la etajul doiLa vară, în momentul inaugurării hardughiei, mii de ieşeni vor da năvală zilnic la piscina desprinsă parcă din filmele SF, evident însoţiţi toţi de mămici, tătici, bunici, copchilaşi sau amante. La final, se speră ca, în cele trei luni caniculare, investiţia să fie amortizată în totalitate. Responsabilă de construirea rapidă a piscinei ultramoderne de la etajul 2 al hotelului (n.r. – termenul de graţie a fost stabilit la 103 zile, adică undeva prin martie 2013) este o firmă venită tocmai din judeţul Constanţa.

File de bârfotecă

Acum că e investitor la Iași, ar trebui să îl privim cu alți ochi pe domn’ Dănuţ, fiindcă până acum zvonurile și acuzele publice nu prea îi făceau cinste. O privire scurtă prin indexul bârfotecii noastre ne-a adus aminte de câteva nenorociri legate de DRR. Pe care vi le amintim, ca să le înfierați caracterul defăimător!

Dan Radu Rușanu este posesorul fericit al unei averi fabuloase de zeci de milioane de euro, care îl face să pălească de invidie chiar şi pe finul Fenechiu. Potrivit unor informaţii oficiale, Ruşanu este unul dintre cei mai tari latifundiari dintre parlamentarii români în viaţă, cu active imobiliare şi terenuri de peste 3 milioane de metri pătraţi. Valoarea averii lui este mai mult decât impresionantă. Aceasta se bazează pe activele deţinute pe piaţa imobiliară  (unele terenuri au fost cumpărate, altele primite în contul retrocedarilor), pe câteva apartamente şi pe acţiunile deţinute la Compania International SA.

Ștrandul de la etajul doiPerioadă de glorie a naşului Ruşanu a fost între anii 1996 – 2001, când din postura de secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi preşedinte al Eximbank, acesta a reuşit să adune o avere impresionantă prin investiţii imobiliare. Din poziția în care era, a acordat tot felul de credite. Unul dintre beneficiarii acestor credite ar fi fost şi Dan Griţac, un asociat de-al său în firma care deţine Hotelul International din Sinaia.

La un moment dat, în urmă cu câţiva ani, Lavinia Şandru l-a acuzat public pe liberal că ar fi constituit un grup de interese care a penetrat instituţiile ce se ocupă de bugete, taxe, impozite, rambursări de TVA şi controale financiare. Tot atunci, Şandru mai dezvăluia că Ruşanu ar fi protagonistul unor dosare penale aflate în atenţia DIICOT.  Liberalul ar fi intrat în vizorul procurorilor după apariţia în presă a unor dezvăluiri privind potenţiala sa implicare în devalizarea operatorului portuar Chimpex SA Constanţa.

Dar miezul carierei lui Rușanu a fost perioada guvernării ţărăniste, când a deţinut funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Ca reprezentant din partea PNL, el era atunci unul dintre puţinii oameni care ştiau totul despre scutirea de datorii a companiilor de stat scoase la privatizare. Brava lui!.

PS Mă tot arde pe inimioară o întrebare: nu e, neamule, simbolică mutarea asta a ștrandului din mlaștina pe care a răsărit Palas la etajul doi al unui hotel de patru stele? Ba bine că nu. După cum simbolică va fi și diferența între cei care se scăldau în buricul târgului acum douăzeci de ani față de cei care se vor SPĂ-ui la etaj…

Călin File de Poveste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *