Targul de joburi care a facut de rusine o comuna din Mehedinti. 20 de oameni la 400 de locuri de munca: „Am adus CD-ul”

Un targ de joburi organizat in mediul rural a facut de rusine o comuna din Mehedinti. Numai 20 de oameni s-au aratat interesati de cele peste 400 de locuri de munca oferite inclusiv necalificatilor.

Salariile si de 1200 de lei nu i-au tentat pe cei 3000 de locuitori, dintre care 400 beneficiaza de ajutor social. Cei care s-au prezentat au plecat impacati acasa cu un tricou pe care l-au primit gratis.

La caminul cultural din comuna Sisesti, din judetul Mehedinti a fost organizat vineri, din fonduri europene, mare targ de joburi. Peste 400 de locuri de munca in cablaje auto, ca bucatar, ospatar, zidar sau lucrator comercial au fost oferite oamenilor.

Din pacate numai 20 de curiosi au trecut pragul. Printre ei acest tanar care a venit la interviu la bustul gol ca sa-si depuna „CV-ul” sau CD-ul, daca-l lasam pe el sa vorbeasca.

targ

Reporter: Ce cautati?
Localnic: Sa muncesc
Reporter: Ce vreti sa munciti?
Localnic: Munca de necalificat
Reporter: Si ati lasat un CV?
Localnic: Da, am lasat un CD.

La categoria „experienta profesionala” dintr-un CV in care am aruncat o privire gasim raspunsul: „NAM” – scris legat. Iar acesti tineri cu telefoane inteligente si tatuaje au spus „pas” unui salariu de 1200 de lei cu toate beneficiile incluse.

targ

„Nu sunt interesata personal de locurile de munca, dar am venit sa vad si eu ce oferte sunt”, spune o localnica.

Primarul comunei care se straduieste de ani buni sa-i ajute si sa-i inscrie la cursuri de calificare a fost dezamagit de prezenta scazuta la targ.

targ

Marian Raduca, primar comuna Sisesti:„Din pacate, inca o data se adevereste ca nu prea suntem doritori sa cautam un loc de munca. Ofertele au fost diversificate, unele foarte tentante, de la un salariu de 1200 de lei pe luna, la care sa ai cazare gratuita, masa gratuita, tichete de masa, bonusuri de 25 % daca lucrezi ore suplimentare, 2% pentru fidelitate.”

Cei care au venit la targul de munca au plecat acasa doar cu tricouri si stickuri primite gratuit.

Sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *