Traian Lupu nu prea are şanse pentru Olimpiadă

Cupa României la box din acest an a adunat, la Iaşi, cam tot ce are mai bun boxul românesc la ora actuală, dacă se mai mai poate vorbi de ceva bun într-un sport plin de intrigi şi de scandal, atât la nivel naţional, dar mai ales la nivel internaţional.

Aşa cum era de aşteptat, Iaşul a fost reprezentat în fazele finale de trei boxeri. Aceştia au fost Traian Lupu, la categoria 64 kg, de la CSM Gladiator, şi probabil cel mai bun produs al şcolii ieşene de box din ultimii ani, şi de verii Alexandru şi Dragoş Marin, la categoriile 56 kg şi 60 kg, de la CFR CSS Unirea Iaşi.

Traian Lupu, singurul gladiator ieşean

Traian-Lupu

Traian Lupu

Singurul dintre cei trei care a reuşit să cucerească trofeul pus în joc a fost Traian Lupu, care l-a învins în finală pe bucureşteanul Daniel Bădulescu. Pentru Lupu este cel de-al doilea succes la Cupa României, după ce, în urmă cu doi ani, tot la Iaşi, cucerise acest trofeu.

Pentru această reuşită, Traian Lupu a fost selecţionat în lotul pentru Campionatele Mondiale din Azerbaidjan.

Deşi va putea obţine o medalie la Mondiale, Traian are şanse foarte mici să prindă Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor, deoarece la categoria sa, România ar putea fi reprezentată de Ionuţ Gheorghe, un pugilist care a mai boxat la Olimpiadă, deşi acum a luptat la categoria 69 kg.

Acest lucru a fost confirmat chiar de antrenorul lotului naţional, Dorel Simion, care a spus că se gândeşte ca România să aibă la Olimpiada de la Londra cel puţin trei pugilişti.

„În calitate de coordonator al lotului olimpic, am ca obiectiv participarea cu cel puţin trei băieţi la Olimpiadă. Cele mai mare şanse le are Răzvan Andreiana (n.r. – adversarul lui Alexandru Marin din finala la categoria 56 kg). Pe Răzvan îl recomandă rezultatele de până acum, el fiind vicecampion mondial de tineret. Mai mult, de curând, la un turneu în Ungaria, Răzvan a reuşit să-l învingă pe campionul mondial şi european en titre. Ceilalţi doi pugilişti la care ne gândim sunt Ionuţ Gheorghe şi Georgian Popescu“, a spus Dorel Simion.

Prestaţii bune pentru verii Marin

Cei doi sportivi de la clubul CFR Iaşi, verii Dragoş şi Alex Marin au făcut o figură frumoasă la această ediţie a Cupei României.

Alexandru Marin (56 kg) a pierdut greu în finală, cu o decizie de 1-2, în faţa dinamovistului Răzvan Andreiana, pugilist care are mari şanse de a merge la Olimpiada de la Londra.

Meritul lui Alex este cu atât mai mare dacă ţinem cont că în semifinale, el a trecut de Iulius Poczo, un alt nume greu în boxul românesc.

Dragoş Marin (60 kg) a trecut fără probleme în primul tur de Iulian Stan, de la Steaua Bucureşti, după un meci în care bucureşteanul a fost numărat în repriza a doua. În semifinale, Dragoş nu a mai fost la fel de combativ în disputa cu băcăuanul Sorin Sandu, pe care a pierdut-o la puncte.

Ionuţ Gheorghe mai vrea o dată

Medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena, din 2004, Ionuţ Gheorghe, şi-a propus să ajungă pentru a treia oară la Jocurile Olimpice.

„Eu îmi doresc să fac performanţă. Vreau să merg pentru a treia oară la Jocurile Olimpice şi să fac din nou o figură frumoasă, dar este foarte greu în condiţiile actuale. Sunt din ce în ce mai puţini bani la box. Sunt mulţi pugilişti care aleg să plece în străinătate şi asta ne dezavantajează pe noi, cei care ne pregătim în ţară. Nu mai avem cu cine să facem pregătire şi în condiţiile acestea este foarte greu să progresezi. Oricum, eu mi-aş dori încă o medalie olimpică“, a spus Ionuţ Gheorghe, un boxer pe care viaţa l-a pus la multe încercări.

În 2006, Ionuţ Gheorghe a fost înjunghiat într-un bar din staţiunea Mamaia, iar în 2009, boxerul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Constanţa, pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier pe care l-a produs în anul 2006 şi care s-a soldat cu doi morţi.

Boxerul a fost condamnat şi la plata sumei de 100.000 de euro, ca daune morale, celui care a supravieţuit accidentului şi a trebut să plătească şi către asigurator suma de 21.000 de lei.

Situaţie jenantă în finala la 60 de kilograme

Cel mai penibil moment al Cupei României la box din acest an s-a consumat în finala categoriei 60 kg.

Băcăuanul Cătălin Sandu a fost declarat câştigător în partida cu Adrian Alexandru, de la CSM Călăraşi, deşi a fost dominat în final.

Decizia a stârnit un uriaş scandal, generat de antrenorii lui Alexandru, fost campion european de tineret.

În condiţiile în care şi publicul şi-a manifestat vehement dezaprobarea faţă de decizie, s-a introdus o contestaţie şi decizia a fost întoarsă în favoarea lui Alexandru.

Delegatul tehnic al Cupei României, Niculae Iancu, a încercat să dreagă busuiocul, spunând că eroarea s-a produs din cauza maşinii de punctat: „Maşina de punctat s-a defectat în ultima repriză şi de aceea iniţial a fost o altă decizie. Am verificat apoi şi am schimbat decizia…“

Scandal cu AIBA după Cupa României din 2009

Ediţia din 2009 a Cupei României a dat naştere unui mare scandal cu Federaţia Internaţională de box amator (AIBA) după ce s-a boxat fără cască de protecţie, deşi forul tutelar interzicea acest lucru.

Mai mult, Comitetul Executiv al AIBA a suspendat provizoriu Federaţia Română de Box pe 8 martie, după ce FRB nu a organizat alegeri pentru funcţia de preşedinte, Rudel Obreja rămânând în funcţie deşi era în stare de suspendare.

Până la urmă, forul internaţional a precizat că suspendarea dictată împotriva federaţiei nu se aplică sportivilor, antrenorilor, arbitrilor de ring şi arbitrilor judecatori, care vor putea lua parte la competiţii internaţionale.

Lume pestriţă în tribune

Ca orice manifestare sportivă care implică „împărţit de pumni“, fie că este box, K1 sau alte sporturi de contact, şi Cupa României la box din acest an a fost „onorată“ de mulţi membri ai lumii interlope din Iaşi.

Măcar de această dată, organizatorii au avut inspiraţia de a evita momentele jenante din urmă cu doi ani, când premierea unor sportivi a fost făcută de Costel Corduneanu, unul dintre membrii clanului cu acelaşi nume.

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *