Trăiască Dragobetele!

Iaca, a trecut şi Valentine’s Day, adică Ziua Îndrăgostiţilor importată cu tot felul de kitchuri de la americani! Bineînţeles, pentru tinerii de la noi, din Iaşi, a fost un prilej numai bun a merge la petreceri în cluburi sau discoteci, de a ieşi la agăţat sau de a întări relaţiile de cuplu. Apoi, pauză. Vreo săptămână. Şi dacă tot suntem români, de ce nu să-l cinstim şi pe Dragobete, zeul autohton al dragostei.

Să ne iubim pe româneşte!

Dragobete studentiAstăzi, din păcate sau din fericire, tinerii nu mai sărbătoresc la fel ca în trecut, la biserică sau în pădure, ci… în cluburi. Pentru patronii de localuri, care au început să organizeze petreceri şi cu ocazia acestei zile, Dragobetele nu poate face decât bine, adică să aducă un ban în plus la puşculiţă:

“De vreo doi ani sărbătoresc Dragobetele. Îmi place mai mult pentru că e o sărbătoare românească. Detest Sfântul Valentin pentru că e de la americani. Din cauza asta se pierd tradiţiile noastre, pentru că împrumutăm de la alţii tot felul de zile. Acuşi vom sărbători şi Ziua Recunoştinţei. De Dragobete i-am pregatit o surpriza iubitei mele vom merge într-un club”, ne spune cu entuziasm un student clubist-patriot.

Multe din elementele acestei tradiţii s-au păstrat până în zilele noastre: cămăşile noi purtate tinerii în zilele de sărbătoare, obicei care a devenit trend în cluburi, în special în rândul masculilor în căutare de prospături.

Obiceiuri vechi, oameni noi (şi voi, şi ei)

Un alt obicei trezit la viaţă de „clubişti” e şezătoarea. Chiar dacă înainte se stătea în jurul focului, inventau tot felul de jocuri erotice şi spuneau poveşti, în timpurile noastre tinerii au cam aceleaşi obiceiuri: stau pe câte 20 pe canapele puse în semicerc, cu lumânări şi băuturi în faţă, şi încep să povestească ce cămaşă are ăla, câţi bani a dat blonda pe rochiţă, cât de bine s-a îmbrăcat X sau Y. Cele mai siropoase poveşti sunt cele spuse de babalâcii (de obicei, cu buzunarele doldora de bani) atipici purtând cămăşuţe roz şi cu părul alb de pe piept la vedere, care vin la petreceri pentru a-şi reaminti vremurile de mult apuse. Sau nu. Simţindu-se încă în putere, „babacii” îşi încearcă norocul, vrăjind puştoaice de 16 ani.

Unii au noroc, alţii… au bani! Dar asta nu mai ţine de Dragobete, aşa că ne oprim aici!

Şi-am încălecat pe-o şa…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *