Urgenţa 0: pasaj pietonal pe Sf. Lazăr

Șoferii ieșeni trebuie să dea noi teste de rezistență. Aproape toate străzile principale din municipiu se transformă la orele de vârf în cozi interminabile de mașini. De vină ar fi perioada sărbătorilor, când mulți ieșeni pornesc goana după cadouri, dar și noul sistem de semaforizare. Există însă și zone din municipiu care sunt aglomerate indiferent de perioada din zi sau din an. O astfel de situație se întâlnește pe strada Sfântul Lazăr. Există însă cel puțin trei soluții prin care s-ar mai putea fluidiza circulația auto de pe această stradă.

Trafic infernal
Artera a devenit aproape imposibil de parcurs din cauza acceselor către ansamblul Palas, dar și din cauza trecerii de pietoni de lângă Auchan. Pe această trecere există un flux aproape continuu de pietoni, care împiedică circulația fluentă a autoturismelor. Este și firesc, având în vedere că ”zebra” face legătura cu Palasul, dar și cu un supermarket din zona centrală, un punct de interes pentru foarte mulți ieșeni. În plus, există premise ca în viitor situația să se înrăutățească. Vizavi de Palas se construiește o nouă clădire de birouri, în care ar urma să lucreze în jur de 2.000 de persoane. Există o mare probabilitate ca mulți dintre acești angajați să se ducă măcar o dată pe zi la Palas în pauza de masă sau la final de program. Acest lucru înseamnă că datele de trafic actuale vor exploda după inaugurarea clădirii de birouri.

Semaforizare
Până acum nu au fost impuse reglementări deosebite pentru a ajuta traficul auto și a crește siguranța pietornilor la traversare. Una din soluțiile cele mai ușor de implementat, fără costuri extrem de mari, ar fi montarea unor semafoare. Acestea ar asigura măcar o disciplinare a pietonilor, iar autoturismele ar avea la dispoziție câteva zeci de secunde pentru a circula fără întrerupere. Montarea unor semafoare ar crește și gradul de siguranță al pietonilor, în multe situații putând fi observate persoane care fac pur și simplu slalom printre mașinile care încearcă să treacă de acea zonă. Aceasta ar fi însă o soluție care să ofere o rezolvare parțială a problemelor.

Subteran sau suprateran
O altă soluție, care necesită o finanțare mai importantă, dar care rezolvă în totalitate problema trecerii de pietoni ar fi construirea unui pasaj subteran sau suprateran. La Oradea, de exemplu, amenajarea unui pasaj subteran, pietonal, de 48 metri lungime, cu o înălțime de 2,4 metri și o lățime de 3 metri a fost adjudecată la licitație cu un pret de aproximativ 1,3 milioane lei, fără TVA. Lucrarea a fost contractată în vara anului 2015 și ar trebui să fie gata în termen de 11 luni. Pasajul din Oradea asigură subtraversarea unor linii de cale ferată. Pentru strada Sfântul Lazăr, costurile ar trebui să fie chiar mai mici, având în vedere că nu există linii de cale ferată. Pe de altă parte, un pasaj suprateran ar costa în jur de 80.000 de euro, adică, în jur de 360.000 de lei. Atât a costat, în medie, fiecare din cele patru pasarele pietonale amplasate pe DN1, tocmai pentrru a fluidiza traficul auto și a crește siguranța pietonilor la traversarea drumului național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *