Zâna surprizelor a dat sângeretele moldovenesc pe cârnăciorul oltenesc

Ieşeanca Andreea, fostă Bănică şi acuma din nou Marin, reuşeşte din nou să surprindă  audienţa cu fiecare mişcare pe care o execută. Presa tabloidă şi colorată, într-un moment de criză editorială, în care nu prea o avut ţâţe goale şi bucişoare de vedete bronzate (aşteptăm cu interes sezonu` estival, ca să fim din nou pe val), a trecut la mondenităţi mai uşor de digerat, chiar dacă sunt pline doldora de cărniţă. Aşa se face că, la ştirile de senzaţie, nu am mai văzut-o nici pe Pamela de România punându-şi silicoane noi de Paşti, nici pe Sânziana Buruiană ţuguindu-şi lasciv botoxul spre coada mopului. Ridicând ştacheta, am trecut direct la zâna zânelor şi prinţesa surprizelor, nimeni alta decât Andreea Marin. Nu dezbrăcată, cum probabil se aşteptau bârfitorii cei avizi după nudităţuri, ci echipată într-un costum popular oltenesc, cu poale şi cămeşă înflorate şi deloc decoltate.

De la superproducţiile lui Lazarov, la tejgheaua carmangeriei

Zâna surprizelor a dat sângeretele moldovenesc pe cârnăciorul oltenescAcuma, să nu vă gândiţi că prinţesa ieşancă o dat deodată în boala naţionalismului de faţadă şi o schimbat de amorul artei rochiile de mii de euro bucata cu borangicul oltenesc. Toată treaba are la mijloc, bănuim noi, un bacşiş gras. Căci, în timp ce internauţii au rămas surprinşi de cât de bine îi stă zânei cu costumul popular, unii s-au aplecat mai atent şi asupra motivului pentru care doamna (sau domnişoara?) Surprizelor a trecut la o aşa schimbare de look. „Pregăteşte cu succes Sărbătorile de Paşte! Fă-ţi cumpărăturile pentru pregătirea Paştelui în Carmangeriile şi magazinele Succes din Târgu Jiu şi vei intra în cea mai frumoasă familie din România – familia oamenilor cu suflet mare! Pe 22 şi 23 aprilie, vom ajuta împreună cu tine două familii din judeţul Gorj să aibă un Paşte fericit, în ciuda greutăţilor pe care le trăiesc zi de zi. Ca să-ţi mulţumesc, om bun, te voi servi eu însămi alături de echipa succes. Mă găseşti în carmangeria succes din Piaţa Mare (22 aprilie, începând cu ora 14) şi din Piaţa Mică (23 aprilie, începând cu ora 14). Iar pe 22 aprilie, la ora 18.30, te aştept la Sala Sporturilor pentru o întâlnire specială Şcoala Mamelor susţinută de Succes”, se arată în invitaţia lansată zilele trecute pe Facebook de cea care semnează „Mărioara de la Gorj”. Şi dă-i şi luptă cu cărneturile, cu mânecile de la ie suflecate şi cu nişte mănuşi de celofan trase pe mânuţe, că aşa se poartă la carmangeriile cu Succes.

Deducem noi, de-aicea, că Andreea noastră, după un curs de calificare în meseria de cărnăreasă, absolvit probabil la AJOFM Gorj, ş-o abandonat total obârşiile, schimbând cu succes caltaboşul moldovenesc pe cârnaţul oltenesc. Că vorba ceea: decât mare şi blegos, mai bine subţirel şi iute. Hai succesuri, că noi, bârfitoarele cu frică de Doamne-Doamne, suntem în Postu Mare. (Zâna Chifteluţă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *