Casa „Share”, superb gest de OMENIE

Aveți cont de Facebook, nu-i așa? Vă place sau vă enervează? De fapt, vă place, că altfel l-ați fi șters de mult. Totuși, suntem siguri că frunzărind Facebook-ul, găsiți și lucruri care vă calcă pe nervi. Noi avem trei astfel de lucruri. Unul e reprezentat de citatele pe care le tot pun unii, alții, fără să fi citit un singur rând din opera individului citat. Apoi, solidaritatea falsă cu tot felul de cauze, de la copiii flămânzi din Africa la salvarea ornitorincului bălțat. Dom’le, dacă n-ai de gând să faci ceva concret, nu mai da share degeaba. Dă share cu poza ornitorincului pe care tocmai l-ai adoptat sau cu cecul corespunzător sumei donate către UNICEF. Apoi, like-urile, la fel de gratuite. Îți place ce face altul, da’ n-ai pune umărul, așa că dai like. Te-ai gândit că poate omul ăla nu se vrea vedetă, să colecționeze like-uri?

Ciment, nu like-uri
De ce ne-am enervat așa? Păi, cum să nu te enervezi uneori? De exemplu, pagina „Casa Share” a strâns până acum 29.000 de like-uri dintr-astea, dar inițiatorul strigă în pustie că mai are nevoie de niște saci de ciment. Vorbim de autorul uneia din cele mai frumoase inițiative online din câte am văzut în ultimii ani. Genul de om pe care Sfântul Petru îl va aștepta peste câteva zeci de ani cu pâine, sare și țuică și covorul roșu întins de la poarta Raiului până la pământ.

De Moş Crăciun
Totul a început în decembrie anul trecut, când pe pagina de net a unui ziar a apărut povestea unui tată din Broșteni, care-și creștea singur cei șase copii. Mama își părăsise familia cu vreo trei luni înainte, iar tatăl muncea cu ziua pe unde apuca, dar era clar depășit de situație. Unul din copii spunea că și-ar dori o mașinuță cu telecomandă, cum văzuse la alții. Firește, „Moș Crăciun” abia făcea rost de bani de cartofi. O poveste tristă, ca multe altele. Pe care a citit-o și Bogdan Tănasă, el însuși orfan de mamă, dar cu care soarta a fost mai îngăduitoare mai târziu. A lăsat un comentariu că ar vrea să-i ajute și a fost contactat de patronul unei fabrici de confecții, cu care s-a și împrietenit ulterior. Împreună au mers la Broșteni, cu jucării, hrană și lemne, ca ajutor. Toate au prins bine, inclusiv lemnele, pentru că familia folosea drept combustibil cârpe vechi. Noroiul era în „casă” până în grindă, cum se zice, buda în fundul curții, înțelegeți dumneavoastră cam care era peisajul.

O casă adevărată
De la un ajutor de Crăciun, planurile s-au schimbat. Întâi, Bogdan Tănasă s-a gândit să le facă o sobă nouă, că cea veche scotea periculos de mult fum. Mai trebuia și o igienizare zdravănă a casei. Ce s-o mai lungim, până la urmă a ajuns la concluzia că mai bine face o casă nouă, de la zero. A lansat pagina de Facebook de care vorbeam, un site aferent și s-a apucat de treabă. De strâns bani, materiale și de muncit. În decurs de o lună și jumătate, casa a fost ridicată, până la acoperiș, inclusiv izolația termică. Buda a devenit o baie cu faianță, oglindă și mașină de spălat, a apărut o vacă, apoi un cal, cu grajd cu tot. Treabă serioasă. Prin bunăvoința patronului unui hotel, copiii au prins și o excursie la Gura Humorului, ieșind pentru prima oară în viață din sat. Tănasă a ajuns să se implice și în educația copiilor, interesându-se la școală de cum se descurcă și agitându-se pentru a găsi ajutorul necesar unor analize pentru unul din băieți. Acum, umblă în disperare după materialele necesare finisajelor. A lansat și un apel pe Facebook, pentru ciment, scândură, BCA, o cădiță de baie și altele. Cădița a fost găsită, ca și o parte din materiale. Ca să nu se plictisească, în paralel, a preluat și cazul unei fete de 19 ani, care trăia singură în uscătorul unui bloc, după ce îi murise mama de cancer. Strânge bani să-i cumpere o garsonieră.

Nema solidaritate
Pe scurt, un om care dovedește ce se poate face atunci când chiar vrei și când mobilizezi o comunitate în jurul unui proiect. Acum ați înțeles de ce ne-am enervat? Păi, dacă fiecare din cei care au dat like dădeau și un euro, se făcea și casa, mai că se  cumpăra și garsoniera. Și mai mult ne enervează însă altă treabă. Nu știm de dumneavoastră, dar noi suntem abia la a doua generație în pantofi. În satul bunicilor era obiceiul, pe care l-am prins și noi, ca atunci când doi tineri se luau, sătenii să le ridice casa. Se strângeau bărbații și treaba era gata: casă cu trei camere, budă, grajd, magazie și bucătărie de vară sau cuptor în curte. Care nu punea spinarea, dădea materiale. Firește, chirpici și lemn, nu beton și BCA, dar orișicât. Darul de casă nouă era chiar o casă nouă. Unde s-o fi dus solidaritatea din satul românesc față de cel de-alături? Parcă nu mai știm decât „jos, Cutare”, „demisia, Cutărescu”, „Mitică la brutărie” și altele la fel. Io-te de-aia ne enervăm, că din câte vedeți, se poate și altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *