Adomniței s-a întâlnit cu El Însuși

Jurnaliștii de la Hotnews.ro au surprins un instantaneu emblematic pentru cultul personalității proliferat în mintea, gândurile și faptele lui Cristian Adomniței. La alegerile naționale ale PNL, acesta și-a cărat cu sine PopUp display-ul cu imaginea personală, amplasându-l pe holurile Palatului Parlamentului. De ce ar fi procedat astfel, câtă vreme (se) știa dinainte că oricum va fi ales vicepreședinte PNL? Hotnews.ro ne explică destul de clar partea cu scrutinul: „Alegerea vicilor (vicepreședinților PNL – n.red.) a atras proteste privind prestabilirea rezultatelor: bilețele roz, galbene, verzi, albe, cu numele musai de votat, au circulat prin sală. HotNews a fotografiat câteva astfel de liste, înainte să fie mototolite, împăturite, palmate de delegați. Cap de listă la vici dinainte încercuiți: Cristian Adomniței, fostul ministru al Educației din Guvernul Tăriceanu, cel care le spunea convins copiilor că pe steagul Uniunii Europene nu sunt 12 stele. Acum e președinte la Consiliul Județean Iași”. Noi știm, însă, ce căuta la Palatul Parlamentului acel cadru de prezentare în care personajul nostru stă cu mâinile în sân: Adomniței și-a uitat oglinda personală acasă și n-avea unde să se întâlnească cu sine însuși, cu El Însuși. Observați în poză că intenționat nu se bagă în seamă, deși El Însuși râde către El însuși, semn al unei întâlniri fericite. Știți de ce face asta? Pentru că știe că e fotografiat. De-aia și-a schimbat culoarea la cravată și își poartă sacoul cu gaica pe deget: ca să știe lumea că el este mai mulți. Adică, strategia omului nostru a fost să fie o personalitate multiplă, să nu semene, adică, El cu El, și să iasă măcar unul dintre Ei vice PNL în mod democratic, adică încercuit de ieri pe lista care se votează azi. Înainte de închiderea ediției, un domn doctor care lucrează cu oameni mai veseli de felul lor ne întreba oarecum naiv: care o fi fost mercurialul la alegerile PNL?

(sursa foto: hotnews.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *