Am trăit s-o auzim şi pe asta. EBA s-a autoproclamat fruntaşa Europei

Elena Băsescu şi-a făcut bilanţul activităţii mandatului său de europarlamentar, prezentându-l pe Facebook. “Conform statisticilor Parlamentului European, sunt cel mai activ europarlamentar român, cu 1.404 activităţi în cei 4 ani şi jumătate de mandat. Asta mă plasează pe locul 21 dintre toţi cei 763 de eurodeputaţi”, scrie EBA, cuprinsă de euforia raportării unei producţii record la hectar, la fel ca pe vremea lui Ceauşescu. Anunţul făcut de EBA pare dirijat şi apărut chiar în momentul în care Monica Macovei, care speră într-un loc eligibil pe listele pedeliste la europarlamentare, începe să iasă din graţiile preşedintelui Băsescu. Profilându-se o luptă grea la orizont, Monica Macovei va avea un adversar dificil în persoana Elenei Băsescu. De pildă, printre multe alte gafe, fiica preşedintelui şi-a dat proba măiestriei sale politice, citind la tribuna parlamentului european un discurs pe o cu totul altă temă decât cea a şedinţei la care participa. Aşa că, dacă Macovei o provoacă la duel pe EBA şi stabileşte să se lupte-n figuri de stil, e posibil ca EBA să vină cu un Porsche nou nouţ, crezând că e vorba de rupt în figuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *