„Antonia este un MONSTRU!”. TOM BOXER, la un pas de FALIMENT din cauza iubitei lui Alex Velea

Cosmin Simionică, alias Tom Boxer, se judecă de şase luni cu casa de discuri Roton, care solicită rezilierea contractului cu DJ-ul plus plata unor despăgubiri importante. Roton a cerut micşorarea taxei de timbru (1-8% din suma cerută), însă, după ce a fost respinsă, a plătit-o şi a demarat procesul. Vestea l-a surprins pe artist, care era convins că totul s-a încheiat. Potrivit DJ-ului şi producătorului muzical Tom Boxer, Antonia a fost scânteia care a declanşat scandalul lui cu Roton. Revoltat că, după ce a lansat-o, Antonia a renunţat la contractul cu el pentru a semna direct cu Roton, i-a acuzat de furt pe cei de la casa de discuri.
antonia2
Boxer susţine că muzica sa a adus încasări între 150.000 şi 200.000 de euro, iar el a fost plătit cu mult mai puţin: „La mine ajungeau mii de euro, când ei încasau zeci, sute de mii… M-au convins să semnez acte că au folosit sumele alea mari de bani pentru a mă promova”. Se judecă şi dacă refuză să se prezinte Pe 11 decembrie 2014, Cosmin Simionică a fost citat on-line pe portalul instanţelor pentru a se prezenta la Tribunalul Bucureşti în procesul cu Roton de pe 3 februarie. „În caz de neprezentare a părţilor, judecata se va face în lipsă dacă se solicită în scris acest lucru de una din părţi”, se arată în document. Contactat de „ring”, artistul a fost surprins să afle că procesul a început deja: „Subiectul e închis, am rezolvat deja!”. Cu toate acestea, pe 3 februarie s-a amânat pronunţarea, următorul termen fiind fixat pe 17 februarie. A uitat să dea „monstrul” în judecată Scandalul dintre Antonia şi Tom Boxer a izbucnit în primăvara lui 2013, când producătorul a aruncat cuvinte grele la adresa actualei iubite a lui Alex Velea: „Am creat un monstru. O voi acţiona în instanţă şi pe Antonia ca să-mi recuperez banii. Am rămas fără bani”.
TOM-BOXER-MORENA
Doar că totul a rămas la nivel de simple ameninţări, pentru că Tom Boxer nu a chemat-o până acum la tribunal pe Antonia. În schimb, el a avut parte de mai multe executări silite pentru plata unor amenzi la Administraţia Drumurilor. Fly Project şi Roller Sis, pe „lista neagră” Antonia nu e prima „victimă” a lui Tom Boxer. În 2008, a rupt colaborarea cu Fly Project după hitul „Brasil”. „Când e vorba de bani şi succes, cea mai mică neînţelegere se amplifică. Despre «Brasil», Anca Parghel a declarat o prostie, că aş fi compus singur piesa. Tudor de la Fly Project a crezut că eu am zis aşa dorind să ies în faţă. Am împărţit egal drepturile de autor. Nu voi mai colabora niciodată cu Fly Project”, declara DJ-ul pentru urban.ro. În 2013, surorile de la Roller Sis l-au acuzat pe Boxer că le-a cerut să mimeze că sunt lesbiene pentru a avea succes, după ce scenariul a fost refuzat de Antonia. El a negat acuzaţiile şi a rupt orice colaborare cu Roller Sis. 11 ani de carieră are Tom Boxer (38 de ani). Roton nu a oferit niciun punct de vedere până la închiderea ediţiei. „Artiştii care au succes sunt foarte orgolioşi şi un pic plecaţi cu pluta. Şi eu sunt. (…) Nu ştiu de ce mă dă Roton în judecată, n-am încălcat cu nimic contractul.”, TOM BOXER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *