Bani galbeni pentru zile negre

Senatorul Dumitru Oprea are un nou motiv de a se considera cel mai tare din parcarea liberalilor ieşeni. Conform ultimelor date consemnate în declaraţia de avere, Oprea conduce detaşat în topul celor mai înstăriţi parlamentari liberali, având în conturi circa 1.500.000 de lei, fiind urmat la mare distanţă de Grigore Crăciunescu, cu circa 630.000 de lei economisiţi. Cel mai năpăstuit din acest punct de vedere este deputatul Costel Alexe, cu doar 75.000 de lei rătăciţi pe sub saltea. În dorinţa de a afla mai multe despre culisele acestor averi, un fel de bani galbeni pentru zile negre, am cercetat un pic corespondenţa financiară purtată între aceşti membri de vază al PNL.

“Domnilor, am aflat cu indignare că ma situez în coada clasamentului în ceea ce priveşte resursele financiare ale fiecăruia dintre noi. E drept, am vândut un teren pentru care am încasat vreo 40.000 de lei, o nimica toată, am şi eu nişte economii de 22.000 de euro, iarăşi o bagatelă, şi, e drept, n-am datorii la bănci, mare scofală! Câţi români nu se află în această situaţie nenorocită? Dar nu asta mă deranjează, ci vreau să aflu cum de domnul Oprea a reuşit să facă un bulion jumate şi nici o datorie la bancă! Cu respect, Mihaela Popa.

Bună ziua, dragi colegi, vă scriu de pe mobil, direct din prăfuitul meu Opel Vectra din 2002. Ştiu, sunt un politician aflat încă la început de drum, poate că de aceea nu pot declara decât economii de 17.000 de euro, dar şi un credit de vreo 90.000 de euro. Aşa că stau şi vă întreb: cum să mai am eu entuziasm pentru politică dacă balanţa mea contabilă e negativă? Cu lacrimi în portofol, Costel Alexe.

Stimaţi colegi de la Iaşi, chiar nu vă înţeleg de ce vă plângeţi. Da’ eu ce să mai zic, care am de dat înapoi un credit de 506.000 de euro? Nu mă întrebaţi cum de am reuşit să iau suma asta imensă, că nu e treaba voastră! Ok, sunt eu şef la Neamţ, dar să ştiţi că Pinalti n-a mai lăsat nimic pe care să pui mâna, la o adică. Aşa că nu vă mai smiorcăiţi, puneţi mâna pe afişe şi daţi-i tare, să ieşiţi parlamentari şi la toamnă! Cu salutări de sub Pietricica, Mugur Cozmanciuc.

Distinşi, stimaţi şi fomişti colegi. În calitate de decan de avere al grupului parlamentar liberal ieşean, vreau să vă dau un foarte scurt răspuns. Pentru că m-aţi supărat cu toate meschinăriile voastre, sunt ferm hotărât să ies din PNL şi să activez ca independent. Asta aşa, ca să nu vă mai împiedicaţi de banii mei pe holurile sediului din Podu Roş. Şi vă mai spun un secret vestimentar: nu haina face pe om, ci ciorapul bine strâns pe picior de gumilasticul Made in BNR. Iar dacă ai şi piciorul mare, te-ai scos! De la mare, cu salutări bancare, Dumitru Oprea.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *