Bârfe mișto: cine râde la urnă, râde mai bine

Iată un plan secret de promovare electorală: Plan de taină al liberarilor ieșeni. Luni, pe 25, când premierul Cocoloș descalecă la Iași, liberarii vor să-l acapareze integral. Ei și-au calculat că vor da o mare lovitură în acest fel. Cum imaginea Buldogului e praf, la fel și cea a Alinuței, salvarea, zic ei, ar fi premierul Cocoloș. Vor să se lipească de fotografia lui de tehnocrat, să-și planteze candidatul lângă acesta, doar-doar se vor duce și la el câteva procente. Cică acum caută și niște soluții. Una dintre ele ar fi să-l închidă pe premier în buda de la aero-haltă, alta ar fi să dea cu un pic de ceață, ca să nu mai poată decola șeful Guvernului. Hai, că ultima e ușor de realizat. Blocați traficul și țineți-l prizonier pe oficial.

Dacă promiți covoare, câștigi alegerile la primărie: Bătaie mare de tot în alegerile de peste o lună și jumătate va fi și în comuna ieșeană Vârnova. Acolo, pe lângă băștinași, de vreo 20 de ani s-a aciuat o mare comunitate de oameni cu bani din Iași, proprietari de case, vile și conace. Ei, oamenii ăștia sunt tare pretențioși. După ce și-au construit căsoaiele, au cerut apă curentă, canalizare și asfalt. Până la urmă e vorba de minimum de civilizație. Dacă apă și canalizare au, marea problemă a rămas asfaltul. Așa că se spune că va câștiga primăria candidatul care va fi cel mai convingător că va așterne covoare de bitum pe cât mai multe drumuri. Drept pentru care candidații merg stradă cu stradă și promit că domnițele și domnii nu-și mai vor murdări roțile la gipane prin glodul comunal.

Un vot este o șansă de câștig la tombolă: Suntem nevoiți să rămânem în zona electorală a vieții noastre. Cum de anul ăsta, de la alegerile astea, politicienii nu-i mai pot ademeni pe oameni cu pomeni electorale (gen ulei, zahăr, făină, găleți etc), candidații au apelat la șiretlicuri. Unul oferă, la tombolă, biciclete și telefoane. Altul vrea să-i trimită pe votanții în vârstă la un tur de mănăstiri. Dar avem și-un candidat care oferă, în schimbul unor propuneri edilitare, bilete la concertul lui Julio Iglesias. Așteptăm ca oferte: două bilete la WC-ul din Grădina Copou, un loc de veci în cimitirul Etrernitatea sau doar acidul dintr-un sifon. Hai la vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *