Bucureştiul, un oraş de hoţi

Ni s-a mai furat o ieşeancă

Mihai Ristea

Mihai Ristea

Cu tristeţe în suflet de ieşean anunţăm faptul că încă o frumoasă de-a noastră, de pe malurile Bahluiului, plină de potenţial şi nu doar atât, ne-a fost furată practic din faţa casei. Un tânăr compozitor în plină ascensiune din Bucureşti, Mihai Ristea pe numele său de scenă şi real, s-a îndrăgostit nebuneşte de ieşeancă şi a convins-o să se mute în Capitală alături de el…

Mihai Ristea este un tânăr care luptă să îşi construiască un nume în industria muzicală autohtonă. Şi-a încercat norocul încă din 2007, cu trupa Conekt, mergând pe o line muzicală de hip-hop şi R&B. Ulterior, s-a implicat în proiectul „Montuga”, îndreptându-se spre alt stil muzical, care se potrivea mai bine realităţilor româneşti.

Un cadou otrăvit pentru Andreea Antonescu

Momentan, lucrează ca producător muzical şi compune piese pentru diferite vedete autohtone din Bucureşti. Numele „hoţului” Rizea apare şi într-o serie scandaluri, cum e cel dintre Andreea Petrea şi Andreea Antonescu. Cea dintâi, Andreea Petrea alias „Dub Chrome”, l-a acuzat pe tânărul nostru compozitor că o melodie compusă special pentru ea a fost apoi încredinţată şi Andreei Antonescu. Pentru emisiunea „Acces direct”, Mihai Ristea spunea, în urmă cu ceva timp: “Mi se pare puţin ridicol. Piesa asta aparţine cu contract de cesiune de drepturi de editare, exploatare, interpretare doar Andreei Antonescu şi casei de discuri. Nimeni altcineva nu are contract cu mine pentru această piesă. N-a existat niciun fel de acord verbal, scris ca ei să ia piesa şi să o pună oriunde.” Andreea Petrea însă acuză : “Nu recunoaşte că a primit bani pe piesă.”

Something new

Cea mai nouă melodie compusă de Mihai Ristea, „Something New”, interpretată de cunoscuta cântăreaţă Andra, a avut foarte mare succes, dar a stârnit şi controverse. Augustin, un magician din Bacău care a participat la concursul „Românii au talent” de la ProTV, spune că melodia interpretată de soţia lui Cătălin Măruţă este inspirată din piesa lui “My love is your illusion”. Tânărul compozitor răspunde acuzaţiilor şi susţine că “melodia Something New este originală 100%.”

Sorina Cotea pleacă la Bucureşti

Deşi s-a stabilit în Bucureşti, de ceva vreme, a fost văzut tot mai des prin cluburile de fiţe ieşene. Se pare că acesta a fost fermecat de către o mică vedetă locală, care a reuşit să pună lacăt pe inima lui. Sorina Cotea, o fată sofisticată care provine dintr-o familie de medici, este cea care l-a făcut să simtă fluturaşi în stomac. Proaspăt ieşită dintr-o lungă relaţie pe care a avut-o cu Marian Olteanu, denumit şi băiatul cu vinul (băiatul patronului de la „Casa Gramma”), Sorina nici n-a avut timp să respire aerul singurătăţii că l-a şi cunoscut pe el, unicul, prinţul Ristea. Pe măsură ce timpul trecea, relaţia celor doi evolua… în bine. Mai pe mess, Skype, ori alte mijloace de comunicare virtuală, ochii care nu se văd…se pare că nu se uită. Relaţia lor continua iar dragostea tot creştea. Într-un final Sorina s-a lăsat convinsă să se mute în Capitală, continuându-şi astfel povestea de amor ghebos. Tânăra absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, a reuşit să îşi găsească repede de lucru în marele oraş, ajutată fiind şi de iubiţelul său.

Baftă, Sorina!

După pleiada de moldovence care au cunoscut succesul în Bucureşti – Simona Gherghe, Andreea Marin-Bănică, Mihaela Rădulescu, Monica Bârlădeanu, Iulia Vântur ş.a. – o nouă tânără, cu potenţial enorm, a părăsit Iaşul. Ce tristeţe! Noi, geloşi di fire, îi urăm, totuşi, succes Sorinei, dar o rugăm din suflet să nu se arunce în vâltoarea ameţitoare a carierei de asistentă TV. Cel puţin, nu la Capatos, că nu mai e loc şi are IQ-ul mult mai ridicat.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *