Cămătarii lui Dumitru Virtu

Ruşinos: Bancherii de la BRD Iaşi nu au fost învăţaţi să dea, ci numai să ia! Pielea de pe om…

„BRD Iaşi – o bancă de escroci şi de cămătari”. Aceasta este concluzia la care a ajuns familia Mirelei Drăguşanu, asistenta medicală scăpată cu viaţă ca prin minune în urma teribilului accident de tramvai din data de 22 martie. Motivul? Cât timp femeia a stat internată într-o clinică privată din Germania unde s-a luptat cu moartea, cămătarii de la BRD i-au luat cu japca banii de cardul de salariu, în contul unui credit contractat anterior. „Metoda folosită este inumană. Voi acţiona în judecată instituţia bancară”, spune mâhnit fratele asistentei, Florin Antohi.  

BRDTotul a pornit de la un credit pe care Mirela Drăguşanu l-a contractat în cursul anului 2010 şi pe care l-a respectat cu stricteţe până în momentul producerii tragediei, adică a achitat în mod corect toate ratele lunare. După nefericitul eveniment cu tramvaiul groazei, victima nu a mai putut să-şi plătească datoria de pe patul de spital din motive lesne de înţeles. Dar credeţi că bancherii de la BRD Iaşi au stat cu mâinile în sân în tot acest timp? Ei aş! Profitând de faptul că asistenta deţine un card de pe care îşi ia salariul de la bancă, aceştia i-au golit contul, adică şi-au luat singuri ratele lunare motivînd faptul că numai dacă eşti mort firma de asigurări acoperă integral creditul restant. Mai mult, familiei i s-a spus verde-n faţă că banca, respectiv BRD Asigurări nu acoperă nici un fel de cheltuială în astfel de cazuri şi că Mirela Drăguşanu este bună de plată. Metoda folosită de cămătarii de la BRD este considerată drept inumană de către familia asistentei.

„Este strigător la cer de ce au fost în stare aceşti escroci. Este un abuz. În orice contract comercial există o clauză de forţă majoră, obligatorie. În mod normal, instituţia bancară ar trebui obligată prin lege să găsească o soluţie pentru ca, în perioada în care o persoană se află în spital în urma unui asemenea cumplit accident, să i se dea şansa la viaţă, nu să i se ia banii cu japca din cont. Dacă eşti mort, pentru bancă este OK, dacă eşti handicapat este iarăşi OK, dar dacă stai internat 3 – 4 – 6 luni în stare gravă, nimeni nu te bagă în seamă. În această situaţie, ca pacient aflat în stare gravă pe patul de spital, îţi este periclitat dreptul la viaţă garantat de Constituţie. Îţi este pus în pericol dreptul la muncă, pentru că dacă nu-ţi faci tratamentele, rişti să rămâi un infirm toată viaţa. Or, eu, ca pacient, nu vreau decât să mă fac bine”, susţine Florin Antohi, fratele Mirelei.

„BRD Iaşi este o bancă de escroci şi criminali!”  

Familia Mirelei Drăguşanu susţine că BRD forţează legislaţia comercială în vigoare, manifestând rea-credinţă faţă de clienţii care, în speranţa acordării unui credit, ajung să semneze clauze contractual abuzive. După ce a depus documentaţia solicitată de BRD Asigurări pentru acoperirea ratelor la credit în perioada cât Mirela Drăguşanu umblă prin spitale, răspunsul oficial al acestora a fost şocant: „clientului i se va retrage în continuare, automat, rata de pe cardul de salariu, dar nu va mai plăti prima de asigurare”. „Păi, cum vine asta?! Când am făcut creditul am plătit şi plătesc lunar o primă de asigurare tocmai pentru ca în situaţii neprevăzute ca asta în care sunt acum, rata băncii să fie acoperită de asigurator. Iar asiguratorul îmi spune că nu mai trebuie să plătesc prima?! Adică eu, ca proasta, am fost înşelată şi am plătit pentru un serviciu care nu mi s-a asigurat, conform contractului. Am să fac plângere la OPC, dar am să merg şi în instanţă, pentru că e o mare porcărie ce mi s-a făcut!”, a declarat Mirela Drăguşanu.

„Pentru BRD este mai avantajos să fii mort sau schilod pe viaţă. Dar dacă eşti bolnav, eşti bun de plată! În loc să dăm bani pe doctori şi medicamente, BRD a luat cu japca salariul femeii, punându-i viaţa, efectiv, în pericol! Iar noi a trebuit să ne împrumutăm cu bani de la prieteni. Asta a făcut această bancă de escroci şi criminali!”, a mai spus Florin Antohi. Replica băncii, printr-o directoare desemnată să se ocupe de acest caz a fost: „banca e una, asiguratorul e alta, banii trebuie recuperaţi!”. „Într-adevăr, BRD e una iar BRD Asigurări e alta! Altă Mărie, în aceeaşi pălărie!”, a mai replicat Florin Antohi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *