Căpuşele au ieşit la vânătoare de ieşeni!

A venit primăvara, căpuşele au ieşit la atac! Cei care au plănuit să iasă la iarbă verde ar trebui să se gândească de două ori, pentru că au toate şansele să ajungă la Urgenţe. Deşi sunt nişte insecte mici ca mărime, căpuşele au prostul obicei de a se cuibări în pielea victimei şi a-i suge sângele zile întregi, în cazul în care nu sunt scoase la timp.

„Am avut trei cazuri de muşcături de căpuşe, din care unul sigur mai grav: un bărbat de 68 de ani care s-a dus după cai în pădure şi a fost muşcat de picior. Acesta a extras singur căpuşa, dar, din cauză că nu a reuşit să scoată şi capul insectei, locul s-a infectat şi a contactat boala Lyme”, spune Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.

Înţepătura de căpuşă, dacă este trecută cu vederea, poate produce boala Lyme. Boala reprezintă o problemă majoră, neavând simptome clinice vizibile:

Odată instalată, Lyme provoacă dureri de cap, musculare, articulare, iar uneori afectează ficatul, inima şi funcţiile neurologice. Poate produce, în unele cazuri, afecţiuni grave, cum ar fi: hepatita cronică, afecţiuni renale sau cardiace,  ba chiar paralizie. Din aceste motive, pacientul trebuie să se prezinte de urgenţă la medic pentru tratament”, spune Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Aşadar ieşeni staţi departe de ierburi şi păduri, dacă nu vreţi să intraţi în contact cu astfel de inamici! Sau mergeţi prin cluburi, aşa, ca noi!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *