Cartierul Dallas, fața hâdă a Iașului

Terenurile din municipiu se împuținează pe zi ce trece. Sutele de clădiri ridicate în ultimii ani fac ca interesul dezvoltatorilor imobiliari să se îndrepte spre periferia Iașului. O astfel de zonă care s-ar putea dezvolta enorm în următoarea perioadă este zona Cicoarei, continuată cu terenul situat între drumul european și comuna Miroslava. Și municipalitatea și-a îndreptat atenția către această zonă, dar planurile mărețe anunțate încă din 2012 – 2013 nu au fost puse în practică. Acum, se speră că ridicarea Spitalului Regional în zona Șes Bahlui va da un impuls inclusiv pentru cartierul Cicoarei.

Ocupate samavolnic
Sute de hectare din apropiere de râul Bahlui stau nefolosite la adevăratul lor potențial. O parte din teren este ocupat de mii de persoane care nu dețin acte nici pe teren și nici pe casele pe care le-au construit. În zona Cicoarei nu există acum nici străzi sau alei pietonale, nici rețele de alimentare cu apă potabilă sau de canalizare. Cartierul Dallas, așa cum este cunoscut de ieșeni, a fost de multe ori în atenția autorităților. Până acum însă, nu s-a reușit mai nimic. Din când în când însă, autoritățile își amintesc de acea zonă a municipiului și promit reguli noi și dezvoltare.

Campus social ioc
Astfel, în 2013, șefii Primăriei vorbeau despre un campus social care ar fi trebuit să fie construit în zona Cicoarei. Astfel, în bugetul local pe 2013 au fost prevăzute fonduri pentru proiectarea respectivului campus social. Se preconiza construirea a 1.000 de locuințe sociale. Doi ani mai târziu, în 2015, s-a discutat din nou de cartierul Cicoarei. Într-o primă fază urma să se salubrizeze zona, să se vadă exact cine are acte și pentru ce, după care să se treacă la etapa de modernizare. „Pe toată zona pe care se întinde acest cartier este elaborat un Plan Urbanistic Zonal, care cuprinde zone de locuințe noi, dar reglementează totodată și zona de locuințe deja construite și neautorizate, precum și alte zone prevăzute, precum zone de servicii, în sensul nu neapărat social, ci acolo unde poți construi fabrici care nu intră în zona industrială, zone de producție, zone de dezvoltare a unor servicii medicale, zone de agrement sau baze sportive. Această zonă va permite o dezvoltare a unor activități ce nu își mai găsesc locul în alte părți din cauza lipsei de terenuri, pe Șes Bahlui regăsindu-se o suprafață destul de mare”, spuneau reprezentanții locali.

”Zgârâie nori”
Zona a făcut cu ochiul și investitorilor privați. În 2008, mai multe persoane au depus la comisia de urbanism a Consiliului Local o documentație care viza o suprafață de peste zece hectare de teren din cartierul Apărătorii Patriei. Se dorea construirea de adevărați ”zgârâie nori”. ”Vor sa construiască bloc lânga bloc. Acolo s-au propus și blocuri înalte de 17 etaje „, a preciza atunci consilierul local Ionel Oancea.

Bază de agrement
Un alt plan, de această dată al Primăriei, viza construirea unei zone de agrement, o bază sportivă de peste 10 hectare. Această idee este preluată în în Planul Urbanistic Zonal realizat de municipalitate pentru zona Cicoarei. „Cea mai mare parte a terenurilor de acolo sunt terenuri aflate în proprietate privată. Ei așteaptă în momentul de faţă apariţia reglementărilor de urbanism, ca ei să înceapă să se dezvolte. Nu se pune problema să facă Primăria ceva, pentru că suprafeţele deţinute de Primăria Iaşi acolo sunt destul de reduse. Nu avem mai mult de 70 de hectare din cele câteva mii care sunt acolo. Sunt proprietăţi private, mult mai mari decât avem noi teren acolo. Noi aducem reglementări de urbanism și o să apară iniţiativa privată care va dezvolta. Important este să le dăm posibilitatea să o facă”, au spus oficialii Primăriei. Ultimele speranțe ale autorităților, dar și ale celor care au terenuri în zonă sunt legate de câteva investiții guvernamentale. În această perioadă se discută ca în zona Carefour ERA să fie construit noul Spital Regional. Realizarea de accese noi, extinderea rețelelor de utilități, dar și afluxul mare de persoane către acest obiectiv va ajuta la dezvoltarea întregii zone. Deocamdată însă nu este clar dacă spitalul va fi construit în zona ERA sau pe un teren de lângă Valea Ursului.

Și infrastructură
O altă investiție care ar ajuta enorm zona este legată de un proiect al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. Prin Cicoarei urmează să treacă varianta de trafic ușor a Iașului. Proiectul prevede modernizarea legăturii dintre rondul de la Uricani și strada Nicolina, prin Cicoarei și strada arhitect Berindei. Investiția pare a fi uitată însă în sertarele companiei naționale. Se discută despre proiect de prea mulți ani pentru ca ieșenii să spere că se va întâmpla ceva în viitorul imediat. Tot cu ajutorul CNADR ar trebui să se construiască și un nou pod rutier peste Bahlui care să lege zona Alexandru-Dacia de Cicoarei. Și această investiție, cuprinsă la un moment dat în proiectul variantei de trafic ușor, ar ajuta la dezvoltarea zonei. Din păcate, și această lucrare depinde de alocările financiare centrale, care au lipsit în ultimii ani proiectului șoselei de centură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *