Caviar cu mămăligă rece

Heeeii, când am zis că suntem cei mai tari la agricultură mi-aţi întors vorba şi v-aţi hlizit, de parcă n-ar fi şi pentru voi crăpatul la fel de important ca şi pentru noi. Oi, popuşoi, usturoi şi toate alea de merg mână în mână prin blidele noastre tocite şi lustruite, toate-s la mare căutare. Unde mai pui de zacuşti, murături, magiun, povidlă, icneluţă, slăninuţă şi alte aducătoate de colesterol şi moarte grabnică, prin ficas gras (steatozic, nu foaie gras). Dacă mai pui şi udătură cât cuprinde gâtlejul, i-am liniştit şi fericit pe toţi cei sărmani şi nefericiţi.

Mai nou suntem tari nu numai la pârjoale şi cârnaţi usturoiaţi, ci şi la caviar. Monşer, scoate jobenul din cămară şi lustruieşte cu spălătorul papucii de lac (ăia din carton, de i-aţi cumpărat pentru praznicul bunicului). Scoateţi bastonul (de n-aveţi, improvizaţi unul dintr-un par de gard), scuturaţi de naftalină floarea de ginerică şi daţi-vă ochii peste cap. I-am bătut pe capitalişti, mama lor de înfrumuraţi, şi le-am rupt sturionul de la gură! Na, uite că mai sunt şi minuni – România şi Bulgaria au cea mai mare populaţie de sturioni pentru caviar din UE!

Caviar cu mămăligă receChapeaux, peizanilor!!

România şi Bulgaria, care erau cei mai importanţi exportatori de caviar provenit de la sturionii sălbatici din zona Dunării, au cea mai mare populaţie naturală la această specie din Uniunea Europeană. Am zis să explicăm şi să repetăm ce au zis oamenii mari de la World Wild Found, care ne-au comparat cu Franţa şi Germania. La nivel mondial, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Elveţia domină piaţa, cu 81% din totalul importurilor provenite din comerţul legal internaţional. I-auzi ! Suntem între ştăbărime, nu te pui! Adică nouă ne-or sta între dinţi boabele negre? Nooo! Şi dacă nu ne-or plăcea, le facem creme de frumuseţe, că doar aţi auzit cât costă chiclazurile care fac faţa tânără şi dau aer princiar şi truditorilor cu sapa.

Neam de haiduc

Eii, dar nu vă închipuiţi că totul ne-a venit pe tavă. La început am fost haiduci, cum ştim noi mai bine, apoi, după ce ne-au reclamat oamenii din lumea bună, am început să ne spălăm păcatele. Prohibiţia la sturion a fost introdusă în România în 2006, iar în Bulgaria în 2011. Potrivit Raportului „Comerţul ilegal cu caviar în Bulgaria şi România”, realizat de World Wild Found (WWF), 83% dintre pescarii de pe Dunăre şi din Delta Dunării consideră că pescuitul de sturioni nu este o ameninţare pentru specie, deşi 67% cred că stocurile au o tendinţă de scădere. Or fi ştiind ei ce-o fi ştiind mai ales că 68% dintre pescari nu eliberează sturionii prinşi. Adică digestia lor de ce să nu fie ajutată de nutrienţii din caviar, iar pescăresele de ce să nu-şi facă face-lift cu icre negre, că de tărâţe sunt sătule!

Veştile sunt bune, iar peste vreo doi ani vor fi lideri la sturioni, ceea ce va aduce valută forte în chimirurile lipovenilor de pe Dunăre. Să nu cumva să poftiţi la nisetru ori la cegă că v-aţi mâncat lefteria. Şi nu vă puneţi cu braconierii de braconieri, care ştiu că nici icre negre n-au mâncat, nici a peşte nu put, dar îi prind pe fraierii care le rup caviarul de la gură!

Albişoara Lipovanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *