Ce accesorii mai purtăm!

Bijuteriile moderne sau „hand made” sunt în trend atât pentru unicitate, cât şi pentru faptul că sunt lucrate de mână cu materiale bio. Timp de două zile, doamnele şi domnişoarele din Iaşi şi-au putut înnoi colecţia la Târgul de bijuterii contemporane „Element”. Preţurile au fost pentru orice buzunar, variind între 5 lei, o pereche de cercei, şi 120 lei, un colier cu pietre semipreţioase.

Dacă e să punem în balanţă strădania depusă de artist şi preţurile acestor bijuterii, putem spune că sunt chiar ieftine. De exemplu, pentru o brăţară cu fir de argint şi pietre semipreţioase preţul varia între 20-30 lei, timpul acordat de artist acestui accesoriu fiind de trei ore.

Un alt aspect de care trebuie să ţinem cont este unicitatea articolelor prezentate. Una dintre vânzătoare ne-a mărturisit că niciodată nu a făcut două piese identice.

Cel mai bine vândut articol au fost cerceii la 5 lei, pentru că sunt la un preţ bun şi arată şi bine. Ieşenii au început să aprecieze aceste bijuterii tot mai mult, dovadă fiind încasările din cele două zile de târg.

Comercianţii ne-au anunţat că se vor întoarce pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, şi între 1-8 martie, ceea ce înseamnă că ieşenii vor putea face cadouri inedite în acest an.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *