Ce ne facem, fetelor?

„Dragă redacţie,

Numele meu este Anemona şi am ieşit şi eu în Piaţa Universităţii, cu două colege de facultate, să vedem ce se mai poartă pe la proteste. La un moment dat, am văzut o fiţoasă cu jacheţică galbenă şi o pălărie în carouri pe cap, de foarte prost gust. Tipa ţinea o pancartă pe care scria “mor de foame” sau ceva de genul ăsta. Pe deasupra mai era şi filmată! Crezi că e normal aşa ceva?”

Răspuns: Dragă Adnana,

Nu pot să accept faptul că, la un protest atât de important, din anul de graţie 2012, te poţi îmbrăca şi purta ca o ţoampă la o manifestaţie de după sfârşitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Nu pot să cred aşa ceva! Mai ales în condiţiile în care ştii că este un eveniment ultramediatizat şi că sunt zeci de camere şi aparate foto pe tine. No comment… dacă nici măcar la un eveniment atât de important nu ştim cum să ne îmbrăcăm, cum să ne asortăm, ne merităm cu vârf şi îndesat eticheta de “ţăranii Europei”!

„Dragă Delina,

Mă numesc Mioara, am 37 de ani şi n-am fost niciodată în culcuşul unui bărbat (aştept să mă mărit întâi). M-am uitat şi eu la televizor, la proteste, şi am văzut nişte bărbăţei foooarte interesanţi… Mi-au plăcut şi jandarmii, cu căştile şi pulanele lor mari, dar şi golănaşii cu fulare la gură, care aruncau cu bucăţi de bordură. Mă gândesc că m-aş combina cu un jandarm pentru o relaţie mai serioasă, eventual căsătorie, şi cu un golănaş din ăla… pentru ceva mai nebunatic, aşa . Lucrurile astea nu prea le pot vorbi cu mămica. Tu ce părere ai?”

Răspuns: Dragă Mioara,

Nu ştiu dacă are sens să te arunci atât de tare din prima. Eu zic să laşi lucrurile să meargă pe făgaşul lor firesc, să mai creşti, să faci 40 şi atunci ai să vezi că ce-i al tău e pus deoparte. Sunt sigură că ai să întâlneşti un contabil drăguţ şi că o să faceţi împreună o mulţime de “nebunii”!
Gata, v-am pupat! Prea multe proteste, prea multă violenţă. Data viitoare vreau să vorbim despre ceva mai… soft.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *