Ce se mai poartă în materie de nunţi, în 2012!

Cei care doresc să îşi pună pirostriile, în acest an, şi au deja lista de cumpărături făcută, au putu să-şi facă o idee la Târgul de nunţi Ghid Mariaj, de la Sala Polivalentă. Timp trei zile, ieşenii au putut consulta ofertele a zeci de firme, începând de la rochii de mireasă, costume şi până la invitaţii.

Miresele au fost de departe cele mai privilegiate, întrucât majoritatea standurilor erau cu rochii, saloane şi alte brizbrizuri. Culoarea vedetă din acest an, în materie de rochii de mireasă, este cremul, albul trecând pe un loc secund:

„În acest an se poartă foarte mult culoarea crem la rochiile de mireasă şi cele de tip sirenă. În plus, pietrele Swarowski, dantela şi mătasea naturală sunt accesoriile cele mai căutate. Acum depinde foarte mult şi de gusturile clientei noastre, majoritatea dintre ele preferând să îşi facă la comandă rochia cu accesoriile dorite”, ne spune Carmen T, managerul casei „Andree Salon”.

Preţurile pentru o rochie variază între 1.500 lei şi 6.000 lei, diferenţa constând în calitatea materialelor folosite şi modelul ales. Spre exemplu, o rochie simplă, din voal şi dantelă costă între 1.500-2.500 lei, iar una din mătase naturală, cu broderii cu cristale poate ajunge chiar şi până la 4.600 lei. În ceea ce priveşte partea masculină, adică mirele, lucrurile sunt mult mai simple, deoarece nu există atât de multe modele cum sunt pentru femei:

„Smokingurile sunt la modă în acest an. Sunt mai multe variante pentru cei care doresc să îşi cumpere un costum pentru nuntă. De exemplu, cei care preferă modelul clasic, pot alege un costum simplu, negru, iar cei care vor să iasă în evidenţă, pot încerca sacourile cu cristale sau cele brodate. Acum, ţine de fiecare dacă alege papion, cravată sau eşarfă”, spune Liliana Fenechiu, de la Louise Purple.

În ceea ce priveşte sala, există firme specializate care se ocupă de orice detaliu, începând de la mese, aranjamentele florale, artificii, muzică, decoraţiuni şi alte aspecte care ţin de ambient:

Ne ocupăm în detaliu de tot ceea ce înseamnă aranjamente, decoruri pentru săli, pentru grădina restaurantului, fotografi, lumânări, buchetul mirese, artificii, hostess, invitaţii , torturi şi verighete la comandă. Încercăm să le uşurăm munca viitorilor soţi cu o paletă diversificată de servicii, după gusturile fiecăruia, dar ţinând cont de tendinţe”, ne spune Claudia Gîdiceanu, directorul de imagine de la Top Life Mariage.

Dacă doriţi ca tortul de nuntă să fie o adevărată operă de artă, există o multitudine de variante: cu ciocolată, fructe sau alte arome ameţitoare, cu imagini desprinse din poveşti. Juri că nu sunt adevărate! Preţul unui tort variază, în funcţie de aranjamentele şi ingredientele folosite, între 35-50 lei kilogramul. Cei care preferă muzica de calitate, pot apela la cvartetul „Colosseum”, o trupă de artişti care cântă muzică clasică şi care fac ca seara nunţii să fie una de vis. Făcând o analiză a preţurilor, putem spune cu tărie că o nuntă deosebită costă, în 2012 ,mai mult decât o maşină de lux nou-nouţă. Dar merită, pe bune!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *