Cine îl mai înghite pe Sichitiu?

Grigore Sichitiu

Grigore Sichitiu

După telenovela din iarnă, când ba şi-a dat demisia şi a zis că „am oferte, nu tre’ să fac altceva decât să răspund la telefoane“, ba nu mai putea de dragul Politehnicii şi „vreau să ajut acest oraş să revină în elita fotbalului românesc“, Grigore Sichitiu a fost uns iar preşedinte executiv la formaţia ieşeană.

Văzându-se iar în mână cu pâinea şi cuţitul, nea Grigore a început să taie şi să spânzure la CSMU, că doar are cel mai tare „siviu“ şi conduce cum vrea muşchii lui, după cum chiar el, cu guriţa lui, a declarat.

Numai că premarele nu uită şi nu iartă şi tare ne temem că toate gafele pe care le-a făcut în ultima perioadă se vor aduna în cel mai scurt timp până la nivelul în care îşi va lua un şut în… pardon, ne scuzaţi, şi v-a părăsi Copoul.

„Dacă ăsta nu pleacă de la Iaşi bătut…“

Convins că „ziariştii e proşti şi nu verifică!“, nea Grigore s-a apucat să declare sus şi tare că echipa ieşeană nu are datorii şi că în Copou curge laptele şi mierea.

Nu de aceeaşi părere sunt şi antrenorii de la grupele de Copii şi Juniori, care nu şi-au mai văzut lefurile de câteve luni bune.

Ba mai mult, sătui să fie trataţi ca ultimii sclavi şi fără să ia vreun leu, unii dintre ei sunt hotărâţi s-o pună de-o grevă.

„A venit ăsta la Iaşi şi face ce vrea el. După ce că ne tratează ca pe sclavii de pe plantaţia lui, nici nu ne dă banii. Ar trebui să ne adunăm într-o zi şi să-i spunem că noi nu mai muncim, până nu ne vedem toţi banii. Să vină să facă el antrenamente cu puştii. Să vedem, ce zice? Iar o bagă pe aia, cu „pe când eram eu cu Mircea Lucescu…“, s-a plâns unul dintre antrenori de la copii şi juniori.

Mai mult, alţi antrenori spun, mai în glumă, mai în serios, că s-ar putea ca nea Grigore să şi-o fure la propriu pentru felul în care îi tratează: „Dacă ăsta nu pleacă de la Iaşi bătut, să-mi spuneţi mie…?! Nu se poate aşa ceva! Am ajuns la limita răbdării! Într-o zi s-o găsi unul care să-l bată pe arogantu’ ăsta!“

În replică, Sichitiu a spus: „Sunt cu plata la zi jucătorii importanţi. În ceea ce priveste angajaţii, cred că sunt unele neînţelegeri de comunicare. Nu şi-au primit leafa unii antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori. Oricum, nu cred că e aşa important când primesc bani şoferul ori magazinerul!“

Acu’ nu ştiu ce crezi matale, nea Grigore, da’ crecă Gheorghiţă magazinerul nu trăieşte doar cu aer şi are nevoie şi el de bani să pună ceva pe masă la familie. Sau nu?!

Bilete pentru doi spectatori jumate

Încă de la venirea sa la Iaşi, Sichitiu a bătut tot timpul monedă pe faptul că echipa este a oraşului şi că suporterii trebuie să vină să susţină CSMU.

Ei bine, când în sfârşit suporterii au venit să vadă echipa la lucru, la meciul cu FC Mioveni, ce să vezi? Nea Grigore n-a tipărit bilete destule, mulţi fani fiind nevoiţi să vadă meciul de la porţile stadionului deoarece nu şi-au putut lua tichete.

Bineînţeles că şi în această situaţie nea Grigore a căzut în picioare, dând vina pe faptul că nu sunt destui angajaţi la club şi că, vezi Doamne, nu tre’ să se ocupe el de tipărirea biletelor.

Nea Grigore, într-adevăr, nu matale tre’ să ocupi de asta, da’ în schimb matale tre’ să ai grijă ca angajaţii ăia de la club să-şi facă treaba!

Sau nici asta nu-ţi intră în atribuţii?

Meci amânat de dragul de-a fi amânat

Ultima bilă neagră în contul lui Sichitiu este legată de meciul cu ALRO Slatina, care trebuia să aibă loc pe 19 martie, dar care a fost amânat deoarece ambele echipe au avut jucători la lot.

Numai că, Federaţia a reprogramat partida pentru miercuri, 30 martie, în condiţiile în care jucătorul Politehnicii, Sergiu Muth, are meci la naţionala de tineret pe 29 martie şi nu va putea ajunge pentru partida cu ALRO.

În această situaţie, Sichitiu, care mai întâi a dat-o cotită, că „nu a programat încă Federaţia meciul. Nu are cum să-l pună pe 30 martie“, s-a sucit şi a spus că face adresă la Federaţie sâ-i trimită jucătorul înapoi.

De parcă oficialii Federaţiei îl bagă pe el în seamă… Asta în ciuda faptului că nea Grigore nu pierde niciun moment să se bată cu cărămida în piept cât e el de mare şi ce palmares are.

Hai să fim serioşi!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *