Civilii din Casa Pătrată

Prefectura Iasi

Prefectura Iasi

Sediul administrativ judeţean, celebra Casă Pătrată proiectată cu un etaj mai mult decât are în realitate, ar fi oficial extrem de civilă, am putea crede. Mai mult, apropierea până la contopirea într-un singur minister a Administraţiei cu Internele, a fost invocată ca un semn sau dovadă a tendinţei de demilitarizare a structurilor poliţieneşti, decât de cazonizare a funcţionarilor administrativi. Şi totuşi…

Deşi nu se prea discută la liber despre astfel de subiecte, puţină lume ştie că în respectivul imobil se înghesuie, alături de o multitudine de reprezentanţe locale ale feluritelor agenţii şi departamente, care de care mai ciudate, şi unele birouri extrem de specializate, deşi nu prea le-ar fi locul într-o clădire pretins civilă. Astfel, în afara biroului care s-ar ocupa de mobilizarea şi rechiziţiile în caz de război, condus de un colonel numit Dumitru Crivoi, discret, tot în Prefectură a apărut un birou local al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI, celebrul fost doi şi un sfert, iar în custodia Consiliului Judeţean, o inedită  reprezentanţă locală a Serviciului de Pază şi Protecţie a demnitarilor. De altfel, în Consiliul judeţean funcţionau oricum doi pensionari, foşti colonei de Interne, Ionel Spălăţelu şi Dumitru Cantemir, iar generalul Gheorghe Corjăuţanu, fostul şef al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Iaşi, actualul director interimar numit al Aeroportului Iaşi, a fost anterior unul din consilierii personali ai Preşedintelui Constantin Simirad. Dar trebuie să ne amintim şi de perioada în care Prefect al judeţului a fost un june liberal, Marius Bodea, care şi-a adus pe funcţia de director de cabinet, taman pe generalul Tiberiu Simion, fostul şef al SRI Iaşi. Care a mai activat înainte de Revoluţie în Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii, pentru a conduce apoi secţiile judeţene ale SRI din Timiş, Bacău şi Iaşi. Care Tiberiu Simion este în prezent unul din consilierii preţioşi ai întreprinzătorului de mare succes Iulian Dascălu, alături însă de mulţi alţi foşti generali şi colonei cu multe camaraderii şi relaţii prin fosta Securitate sau Miliţie: generalii Alexoaie şi Atudoroaie, coloneii Huţanu, Dogaru, Feraru, Vezeteu, başca Dorin Mocanu, fost ofiţer SRI, cel care a făcut corect, şi pentru Primărie, evaluarea terenului din celebrul proiect Palas.

Sigur că ne-am putea întreba ce anume au în comun persoanele evocate pentru a se reîntâlni pe culoarele  extrem de civile ale fostului Comitet Judeţean a PCR din Iaşi?! Dar la fel de bine am putea să nu ne întrebăm…

Adică, altfel spus, nu se mai fereşte nimeni de nimic, ochii albaştrii şi timpanele sunt peste tot, din ce în ce mai la vedere. Altfel, e bine, într-o ţară dominată de dialogul surzilor, avem măcar satisfacţia că suntem ascultaţi cu toţii, cu metodă şi talent!…

Să trrrăiţi! Bine…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *