Comasare prin asomare

O lună de foc pentru nemuritorul Emil Boc. Asumarea răspunderii pentru comasarea alegerilor poate face din Boc un trist fragment de istorie politică. Acum 22 ani a căzut un regim, peste câteva zile un altul i-ar putea urma exemplul. Moţiunea de cenzură anunţată de Opoziţie pe legea comasării are destule şanse să treacă dacă unii parlamentarii PDL îşi iau ţeapă la legea bugetului şi nu se prinde şi pentru ei o biserică (că doar mulţi preoţi, se ştie, sunt agenţi electorali), o grădiniţă, o şcoală sau direct 100.000 euro băgaţi la cheltuieli curente la cea mai importantă primărie din colegiu. Suma nu e născocită de noi, presa centrală vuind de câteva zile pe tema asta. Noi am zice, însă, că e destul de umflată. Dar, să revenim la comasarea care mai mult prin asomare decât asumare se face. Ameţim poporul înainte de a-l sacrifica, adicătelea. Din cele 20 milioane euro economisite, noi propunem să fie dat fiecărui român câte un euro, că tot ne-am împuţinat acum, la ultimul recesământ, iar cu acel euro să ne cumpărăm toţi câte un capac de bere ca peisajul să fie complet. Amară să fie!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *