Culmea reciclării: dealerii auto au intrat pe piaţa maşinilor rulate

Tot românul visează la o casă și la o mașină. Și tot la fel de adevărat e că tot românul se pricepe la ambele. Că așa e românul, se pricepe la toate. Până în 2009, orice bancă reușea să îndeplinească visul oricărui român, sau ieșean, în cazul nostru. Creditele erau la discreția oricui. Cu câteva documente reușeai să te muți în casă nouă și să ai în garaj o mașină, tot nouă. Cum ar veni, doar trebuia să îți dorești. Totul era posibil. În acea perioadă, vânzările de mașini mergeau la turație maximă. Dealerii auto ieșeni lansau noile modele unul după altul. Deschideau showroom-uri și se băteau să aducă mărci noi la Iași. Nici nu aveai nevoie de agenți buni de vânzări. Mașinile se vindeau ca pâinea caldă. Ori pe credit, ori în leasing. Veneai cu adeverința de salariat la showroom și plecai acasă cu mașina dorită. Numai că totul are o limită. Așa a fost și în cazul mașinilor.

Noi, doar o treime
Băncile nu au mai dat credite, iar dealerii auto au început să-și restrângă rând pe rând activvitatea. Au restrâns personalul, au făcut showroom pentru mai multe mărci, nu câte unul pentru fiecare în parte. Guvernul a mai relaxat un pic taxele de înmatriculare pentru mașini și au crescut impozitele pentru mașinile cu motoare mari. Așa se face că mulți români și-au îndreptat atenția către piața second hand, o piață atrăgătoare de altfel. Mai mult, au început să caute și alternative pentru mașinile cu motoare mari. Au gasit soluția în Bulgaria. Acolo, indiferent de capacitatea motorului, taxa nu este mai mare de 800 de euro. Pe când la noi, ajunge și la câteva mii de euro. Spre exemplu, la Iași, se emit lunar aproximativ 1.300 de numere de înmatriculare roșii, adică provizorii. Aceste numere pot fi scoase de cel mult trei ori. Dintre acestea, aproximativ 400 sunt pentru mașini noi, potrivit unei statistici a Serviciului de Înmatriculări. Restul sunt pentru mașini second hand. Adică de două ori mai mult. Semn că ieșenii preferă încă mașinile la mâna a doua. Ce-i drept, bugetul ieșeanului de rând pentru o mașină este de aproximativ 3.000 de euro cu tot cu taxa de înmatriculare. Or, la acești bani, e greu de crezut că poți să achiziționezi o mașină nouă. Mai ales deoarece condițiile de creditare sau de leasing au devenit tot mai dure. Ce-i drept, și dealerii auto au intrat pe această piață cu autovehicule rulate. Adică au scos la vânzare mașinile confiscate de leasing de la cei care nu au reușit să le achite, sau cele luate în sistem buy-back de la cei care au dat avans mașina veche pentru una nouă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *