Cum a ajuns Iașul câmp de luptă între „teiști” și „a-teiști”

Cum a ajuns Iașul câmp de luptă între „teiști” și „a-teiști” Pe mine m-ați omorât, da’ cu teii ce-ați avut?!

„Măcel”, „defrișare”, „masacru”, „crimă”. „Revoltător”, „cutremurător”, „scandalos”, „șocant”. Presa face crize de apoplexie, opinia publică se cutremură, ieșenii așteaptă cu înfiorare un deznodământ. Ce se întâmplă, stimați telespectatori? Vine Sfârșitul Lumii? Nu, acela a trecut deja și, oricum, era banal și cam american. Acum vorbim de ceva local și mult, mult, mult mai groaznic! Se taie teii de pe Ștefan cel Mare!

Judecând după unele materiale din presa locală și, mai ales, după vălurelele create pe Facebook, ieșenii trăiesc în plin thriller – s-ar putea numi „Tăcerea teilor” -, cu criminali siniștri, genii deviante și victime nevinovate. Asasinii rânjesc feroce, sângele se revarsă mai ceva ca-n filmele lui Tarantino, inocenții își așteaptă, îngroziți, teribila sentință. Metamorfozați nu se știe cum în Hannibal Lecter, responsabilii din Primăria Iașului își pândesc, vânează și execută victimele cu o intolerabilă cruzime. Nimeni nu are scăpare!

Dar nu e totul pierdut! În lumea asta însângerată și deznădăjduită se ivesc, deocamdată timid, dar din ce în ce mai tare, razele dreptății! Există o Clarice și, deși pare neajutorată, e hotărâtă să pună capăt Crimei. Dar cine este Clarice a noastră, Șansa, Salvarea și Speranța Iașului?

Cum a ajuns Iașul câmp de luptă între „teiști” și „a-teiști” Tei, Doamne, și toți tei!

Ei bine, pentru noi – ieșenii cei neajutorați, apatici și manipulați – Clarice este mica, dar voioasa noastră „societate civilă”! Nu știe nimeni câți ani are și ce-a mai făcut până acum, dacă s-a născut ieri ori, poate, acum s-a trezit, dar noi am văzut-o abia prin week-end, în acel spațiu magic în care apar toate chestiile importante și interesante: pe Facebook! Mai întâi, a fost o postare cu poză: „Vaiii, crimă pe Ștefan! Criminalii din Primărie măcelăresc teii!”. A urmat un comentariu, apoi un „like” și un „share”. A venit un îndemn, o adunare, niște garoafe și multe poze (pozele merg de minune pe internet; nu trebuie să gândești prea mult, e suficient să dai „like”). Grupul de Facebook „Iașul iubește teii” s-a născut natural. De aici până la Revoluție n-a fost decât un pas. Așa se face că, în câteva zile, până și ilustra presă locală a ajuns să titreze că „orașul e împărțit în două tabere”. E ditai războiul, cum ar veni. Să studiem taberele, strategiile și arsenalul acestora.

De o parte a baricadei stau „teiștii”, scandalizații din grupul „Iașul iubește teii”. Dar cine sunt ei? Niște oengiști (n-am auzit de asociațiile și fundațiile cu pricina), revoltați care pun pe copaci mesaje umede de genul „Sunt mai mult decât lemn”, „Vă plac florile mele”, „Eu vă rămân alături”, „Sunt încă viu” sau „Sunt tânăr, Doamnă”. Apoi, poeți și compilatori, improvizând pe versuri de Eminescu: „Cu ochi mari la ea se uita / Plini de vis, duioși plutind, / Flori de tei salcâm japonez (sic! – n.r.) în păru-i negru / Și la șold un corn de-argint”. Or mai fi și altele ca astea, dar nu mai rezistăm. Nu puteau lipsi oamenii politici – altfel atrași de scandal ca musca de… floarea de tei -, mai exact aceia care stau pe Facebook și au și propensiuni lirice, iar aici vorbim, desigur, de fostul deputat portocaliu Nicușor Păduraru, care îi cheamă pe ieșeni la nesupunere civică prin participarea la „o adunare de sensibilizare şi de comemorare sub forma unui flashmob, în care vom da glas teilor care au rămas în continuare în picioare şi vom ţine un moment de reculegere pentru teii care nu mai au oportunitatea de a ne oferi oxigen, protecţie şi parfumul lor specific”. „Reculegere pentru teii care nu mai au oportunitatea de a ne oferi oxigen”… Bre, ne lași? Intervine în forță Noua Republică (care, cică, e și partid) care constată, după studii aprofundate asupra profilului Iașului că „oraşul «Teiului lui Eminescu» devine sub ochii noştri oraşul fără tei”. Ultimul asalt la care am asistat (până la ora închiderii ediției – n.r.) este dat de filiala locală a Partidului Ecologist Român, care are o grijă cu deputatul acela eco, hippie și roșcat pe nume Remus Cernea și care ne oferă, printr-un comunicat, multă fiere, dar și o splendidă virgulă între subiect și predicat: „Cetăţenii din Constanţa, au avut încredere în dumneavoastră…”.

Cum a ajuns Iașul câmp de luptă între „teiști” și „a-teiști” Un om, zece, o sută, o mie de oameni care urlă în mijlocul străzii – acesta poate fi un fenomen social sau / și un fapt de presă, dar nu neapărat. Mai trebuie studiate și argumentele, credibilitatea, relevanța socială și statistică. Era „Sorin Bălănescu” un fapt de presă? Da, dar numai pentru acea presă care vroia neapărat să fie… „Grup” e mult prea mult spus pentru ceea ce se petrece; un grup social înseamnă structură, interese și obiective comune, adică angajament, asumare și risc; „grupul de Facebook” nu te obligă la nimic; „grupul” anti-ACTA de la Iași avea nu știu câte mii de membri pe rețea, dar la chemarea în piață au răspuns câteva zeci.

Mic curs de „a-teism” științific

Ajungem la tabăra „a-teiștilor”. Ei bine, ei zic următoarele: nu avem un pietonal în centrul Iașului așa cum au orașele occidentale, un loc fain, de plimbat și căscat gura (sigur, avem Palas, dar cred că vă amintiți ce scandal a fost acolo!); avem niște bani europeni ca să facem un astfel de pietonal și niște planuri în acest sens; avem niște tei frumoși, dar bătrâni; avem niște legi care ne învață că „teiul, ca și omul, se naște, crește și moare” și care ne interzic să lăsăm copacii în picioare după anumit un număr de ani.

Doamnelor, domnișoarelor, domnilor și alți cetățeni, haideți să lăsăm isteria pe seama Oanei Zăvoranu, omnisciența în cea a Monicăi Tatoiu, iar intervențiile lacrimogene în spațiul public pentru ocazii mai dramatice. Există legi, argumente și explicații. Există și emoții, fiere, inițiative demne de ora de dirigenție și suspine de „Oracol”.

Cum a ajuns Iașul câmp de luptă între „teiști” și „a-teiști” Să fim înțeleși: și nouă ne plac teii, iar planurile de „rebrenduire” a străzii Ștefan cel Mare puteau fi explicate mai bine, cu poze, schițe, chiar pe Facebook. Dar până nu înțelegem cât de bine putem despre ce este vorba, expresiile acestea „civice”, dincolo de accentele lor rizibile, ni se par excesive. Vrem și noi o societate civilă activă și vocală, dar să fie onestă și rațională. Până atunci, dedicăm puberei noastre societăți civile următorul catren, ca să fim în ton: „Și te-ai dus, dulce minune, / Ș-a murit iubirea noastră… / Tei salcâm japonez, tei salcâm japonez!…/ Totuși este trist în lume!” Da, știm, versurile sună penibil în versiunea asta, dar nici cele ale „teiștilor” nu sună mai bine…

Maiteyi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *