Cursuri inedite în Agronomie: Apărători ai animalelor din toate țările, uniți-vă!

Ieșenii care vor să fie siguri că micile animăluțe din păduricile țărișoarei nu sunt rănite de braconierii și vânătorii pasionați au acum posibilitatea de a se antrena ca paznici de vânătoare. La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” au fost deschise cursuri specializate pentru cei care vor să îmbrățișeze această meserie. vanator_2Mai mult, diploma care se acordă la finalizarea acestora este recunoscută în întreaga Uniune Europeană, astfel că absolvenții, după ce vor salva vulpile din pădurile locale, se pot îndrepta spre alte specii din statele europene. Poate chiar vor rămâne acolo…

Conform fișei postului unui paznic de vânătoare, acesta se ocupă cu asigurarea pazei și cu gospodărirea fondurilor de vânătoare, cu paza, ocrotirea și îngrijirea animalelor sălbatice din fondurile de vânătoare, cu asigurarea și distribuirea hranei vanator_1complementare speciilor de vânat, cu desfășurarea de activități agricole pentru asigurarea hranei vânatului, cu „combaterea dăunătorilor cu păr și cu pene ai speciilor de vânat”, cu prevenirea și descoperirea actelor de braconaj și cu gestionarea și menținerea în stare de funcționare a costrucțiilor, instalațiilor și amenajărilor vânătorești.

De asemenea, un paznic de vânătoare competent trebuie să aibă „studii corespunzătoare – școală profesională sau curs de calificare în specialitate, să fie bun gospodar și să îndeplinească criteriile tehnico-profesionale”, după cum spune literatura de specialitate.

Cu toate acestea, nu toți iubitorii de animale se pot înscrie la aceste cursuri pentru a urma râvnita carieră. Aceștia trebuie să fie capabili să gestioneze orice problemă ar apărea în pădure, să știe să aplaneze eventualele conflicte cu diversele specii de animale sălbatice sau cu varii braconieri și să răspundă de buna întreținere a inventarului dat în păstrarea lor, arme, binoclu, capcane, cal de serviciu, cabane și hrănitori.

Străjerul Verde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *