Multe i-ar putea reproșa răutăcioștii, bârfitorii și clevetitorii doctorului-deputat pepededist de Bârlad Tudor Ciuhodaru. Spicuim: că a schimbat partidele mai des decât celebrele sale halate albastre, că e instabil, că nu e de încredere, că e obsedat de imagine, că nu-și înțelege locul în spațiu și timp, că se comportă urât cu subordonații, că e incapabil să înțeleagă dreptul inalienabil al bețivului de a nu filmat și dat la televizor în timpul comei… Multe, foarte multe i s-a putea imputa, dar nu faptul că nu a înțeles un principiu elementar de comportament politic: acela că nu contează ce prostii spui și câte râuri, fluvii și oceane îngheață din cauza minciunilor tale, atâta vreme cât ești dat la televizor! Pentru că această capacitate de a emite „avioane”, „dume” și „trompete” fără număr – așa cum le numesc ziariștii cu oarecare experiență -, în combinație cu o anume comoditate mintală a ziariștilor cu mai puțină experiență, poate aduce creșterea notorietății, obținerea unui grad decent de încredere și, de aici, chiar succesul electoral.
În această nobilă serie de „avioane”, „dume” și „trompete” am înscrie noi, ca ziariști care am văzut multe libelule la viața noastră, și ultima gogoriță a doctorului-deputat, despre care citim că, mai nou, e „iniţiatorul unui proiect legislativ ce vizează reducerea violenţei în unităţile de învăţământ şi în cele sanitare”. Mai exact, fiindcă „avioanele”, „dumele” și „trompetele” trebuie să conțină și un sâmbure de „soluție”, oricât de stupidă ori fantezistă ar fi aceasta, Ciuhodaru cere „instalarea în aceste instituţii a butonului de panică destinat alertării autorităţilor în cazul producerii de incidente ce pun în pericol siguranţa elevilor, a profesorilor sau a personalului medical”. „Practic, instalarea acestor dispozitive permite, cu costuri minime, apelarea mai rapidă a serviciului 112, scurtarea timpului de intervenţie a poliţiei, pompierilor şi a ambulanţei şi, implicit, descurajarea unor acte antisociale având drept consecinţă creşterea siguranţei în şcoli şi în spitale. (…) În fiecare zi personalul medical este ameninţat, bătut sau chiar înjunghiat. Deseori există situaţii de risc ce ar putea fi descurajate sau rezolvate fără victime dacă poliţia ar fi mai rapid anunţată”, a mai spus politicianul.
Să nu credeți că, în afară de niște fraze apocaliptice, de breaking news pe OTV, și o statistică frisonantă, deputatul popular mai oferă publicului amator de inițiative parlamentare și altceva. Că măcar s-a gândit că „butonul de panică” poate fi util în chioșcurile de cartier sau la bănci, acolo unde fie angajații sunt prea puțini pentru se lua la trântă cu răufăcătorii, fie miza e prea mare. Că, în general, într-o școală sau într-un spital se află, în același timp, niște zeci, sute de oameni din care măcar unul poate apela „112” direct de pe mobil. Că poți să ai zeci și sute de „butoane de panică”, câte unul pentru fiecare profesor, medic sau asistentă, dar că asta nu rezolvă lipsa de personal, de motivație și de chef a poliției, pompierilor și ambulanței…
Dincolo de astea, firește, ce om normal la cap nu și-ar dori mai puține cazuri de violență în școli, în spitale, pe stadion sau aiurea?! Poate doar unul care, odată cu reducerea numărului de capete sparte și mâini rupte la mia de locuitori, ar cam rămâne fără obiectul muncii…
În fine, gogorița ne-a prilejuit și nouă o inițiativă legislativă pe care, dacă îi place și o vrea, i-o cedăm gratuit infatigabilului doctor-deputat. Așadar, așa cum elevii, dascălii, doctorii și infirmierii sunt agresați zilnic de tot felul de babuini, la fel și cetățenii de bun simț, cu bască sau fără, sunt agresați psihic de tot felul de demagogi. Cum ar fi ca fiecare cetățean să aibă propriul buton de panică, conectat direct la Spitalul de Psihiatrie și la care să poată apela atunci când se simte supus unui atac de… demagogie?!
Butony Blair
