Tare i-am mai invidiat noi şi i-am bârfit pe angajaţii sindicalişti (sau invers?!) de la defuncta Centrală Electrică de Termoficare Iași. CET, în prescurtarea noastră, că uneori suntem leneşi în scris tocmai pentru a pricepe cititorul avid de informaţii despre cine facem vorbire. Despre acei oameni care lucrau zi şi noapte pentru confortul termic al ieşenilor calici care n-au avut bani să-şi pună centrală în apartament şi nici curaj să se înhame la alte rate şi au rămas sub biciul şi jugul aceluiaşi jumulitor de bani: CET.

Dar uite că ulciorul nu merge la apă de multe ori, aşa că nici aburul nu purjează când vrea el şi au dat şi ei de necaz. În urmă cu ceva vreme, să fie vreo doi anişori, CET şi-a găsit un alt stăpân, care graseiază şi când îţi trimite factura, şi când te înjură că n-ai plătit-o. Onor Dalkia, o companie franţuzească, obişnuită cu un confort financiar-o termic necunoscut noi, trăitorilor în Ţara Moldovei.

O afacere fierbinte

La început, salvatorii sistemului de termoficare au crezut că au luat caimacul, apoi s-au văzut cu o cafea chioară. De la desfiinţarea CET Iaşi şi preluarea sistemului centralizat de termoficare de către Dalkia Termo Iaşi, societatea cu capital francez a pierdut – spune presa – 13.000 de clienţi.

Dacă vreţi o comparaţie, Târgu Neamţ, care nu mai are sistem de termoficare de la Revoluţie, are 20.000 de locuitori. Flămânzi, un oraş făcut la apelul UE şi rămas la stadiul pe care i-l spune numele, are în jur de 10.000 de trăitori. Deci Dalkia a pierdut mulţi clienţi. De ce? Fiindcă oamenii, sătui să hrănească burdihanele sindicaliştilor de la CET şi să le plătească vacanţele în Malta şi primele de Crăciun, s-au înghesuit să-şi cumpere centrale (care în rate, care cu banii la Sfântu’ Aşteaptă) ori să-şi bage teracote-n casă. Ştiau una şi bună: s-au săturat să plătească doar ca să fie furaţi, încărcaţi la facturi şi prostiţi de la obraz.

Aşa s-a ajuns ca sistemul centralizat de termoficare să mai aibă doar 37.000 apartamente, din cele 50.000 câte erau anul trecut. „Numărul de apartamente racordate este comunicat oficial de operatorii sistemelor centralizate de termoficare din România, în fiecare lună, Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, care publică periodic situaţia valabilă la nivel naţional pe propriul website”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi.

Deci e pe bune, că nu umpli cu gigacaloria vopsită!

O ofertă pe placul nimănui

Bun! Până aici e clar. Şi mai departe? Păi, Dalkia vine cu oferte irezistibile, ca orice multinaţională care vrea şi ştie să facă bizniz. Oferte de rebranşare, la acelaşi serviciu scump şi eventual de calitate doar în blocurile unde ţevile nu sunt sparte ori unde sunt mai mulţi abonaţi la „oala comună”. În rest, cui îi pasă?

Cei tineri nu ştiu despre ce sistem este vorba. Pentru ei, ţeava de calorifer este o chestie pe care eventual se dansează în barurile vintage ori este un drog numai bun de alungat vecinii scandalagii. Cei vârstnici parcă ar vrea, în amintirea vremurilor în care uscau şosetele nepoţilor pe calorifer, dar tare-i scump şi oare se merită?! Că iar se sparge conducta şi îngheaţă în casă până vine meşterul cu oxiacetilena ca să rezolve problema şi să lipească gaura prin care se scurge confortul termic.

Şi dacă, totuşi, presupunând că Dalkia găseşte clienţi dornici să încerce avantajele sistemului centralizat de termoficare, cine plăteşte deranjul, mizeria şi duhoarea de ţigări puturoase a muncitorilor care vor veni să lipească la loc ţevile, vor demonta centralele şi vor pune ştampila furnizorului pe conducte? Şi cine le mai aduce înapoi calorifelele de fontă după care mămăile din cartier încă mai tânjesc, că bune mai erau ca să ţină perna caldă şi ventuzele fierbinţi…

Madame Calorica (cu accent pe a)