De ce fug toţi jucătorii de CSMS Iaşi?

Lipsa banilor ţine departe jucătorii, care ar putea să vină la CSMS Iaşi. Rând pe rând, Iaşul i-a scăpat printre degete pe Brăneţ, Alexeev, Vajou, Hăisan, Scărălătescu, Crăciun şi Coca.

După o săptămână de cantonament la Stadionul “Emil Alexandrescu”, lucrurile sunt îngheţate la CSMS Iaşi, atât la propriu, dar mai ales la figurat.
Deşi spunea foarte optimist la reluarea pregătirilor că îşi doreşte ca în cantonament să aibă la dispoziţie 90% din lotul cu care va aborda noua ediţie de campionat, antrenorul Ionuţ Popa s-a mai dezumflat, în condiţiile în care jucătorii doriţi au refuzat unul după altul să vină la CSMS Iaşi.
Primul care a spus pas unei veniri în Copou a fost Vajou, fundaşul celor de la Farul Constanţa. Cum unul dintre posturile deficitare la echipa lui Popa este cel de portar, ieşenii au încercat mai multe piste, în ultima perioadă, pentru a-şi acoperi poarta. Însă, Cristian Brăneţ (Otelul Galati), Anton Alexeev şi Sebastian Huţan au refuzat să vină la gruparea ieşeană. Oficialii CSMS-ului nu au disperat şi au continuat căutările, însă şi Valentin Coca, goal-keeper-ul celor de la CS Mioveni, a refuzat un transfer la Iaşi din cauza… banilor, bineînţeles.

Nici “câinii roşii” nu trag la Iaşi

Venirea lui Florin Prunea în fruntea clubului ieşean a fost considerată ca un atu în relaţiile cu Dinamo, gruparea de care fostul portar al Naţionalei şi-a legat mult timp numele. Astfel, ieşenii şi-au pus multe speranţe în faptul că Prunea ar putea ajuta gruparea ieşeană să aducă mai mulţi jucători din Ştefan cel Mare. Principalii vizaţi au fost Sergiu Scărlătescu, de la Dinamo II şi Eugen Crăciun, care aparţine tot de gruparea din “Groapă”, dar care a jucat ultima dată la CS Mioveni.
După ce a fost, în repetate rânduri, la Bucureşti, pentru a negocia aducerea celor doi, preşedintele executiv a spus că aceştia nu vor mai ajunge la Iaşi deoarece au cerut salarii mai mari decât îşi poate permite CSMS.
“Am negociat cu Crăciun şi Scărlătescu mai multe zile. Cei doi au avut pretenţii financiare exagerate, aşa că am închis tratativele. Vom căuta alţi jucători care să îşi dorească să vină la Iaşi nu numai pentru bani”, a spus Prunea.

Popa şi-a mai pierdut din optimism

Lipsa transferurilor l-au determinat pe antrenorul Ionuţ Popa să-şi mai pondereze optimismul şi să declare că fără transferuri el nu poate garanta rezultate bune în retur.
“Am spus că îmi asum răspunderea rezultatelor din retur dacă vor fi făcute transferurile dorite. Se pare că nu sunt banii necesari pentru aducerea jucătorilor doriţi, asta şi din cauză că au fost cheltuiţi aiurea în prima parte a sezonului. Noi nu am achitat niciun leu pentru achiziţii, iar jucătorii pe care i-am dorit nu vin din cauza lipsei banilor. Zilele trec şi eu nu am la dispoziţie lotul cu care voi începe returul, aşa cum mi-am dorit”, a spus Ionuţ Popa.

Doar Milea şi Petrovic

Dintre jucătorii veniţi în această iarnă, Popa a precizat că doar mijlocaşii Ciprian Milea şi Ivan Petrovic ar putea face parte deocamdată din primul “11”.
“La finalul turului de campionat, am spus îmi doresc şase jucători noi, care să poata fi titulari. Dintre jucătorii veniţi în această iarnă, doar Milea şi Petrovic pot fi încadraţi în această categorie. Posturile deficitare sunt în continuare cele de portar, fundaş dreapta, stoper şi atacant”, a spus Popa.
În ciuda celor spuse de Popa, soluţii pentru retur ar putea fi şi Creţu, Codrea şi Brajkvovic, chiar dacă primii doi sunt încă tineri.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *