Defutata Luminiţa s-a mutat la partidul trădătorilor

Orice s-ar spune, generalul izmenelor gălbui în tur şi al viloaielor (e vorba de viteazul Găbiţu-Ochi-Albastru), are nas la oameni, optând ca şefia de la Eşi a minusculului său partiduleţ cu nume sforăitor, să fie atribuită celebrei defutat pe colegiul Schitu Duca – Măcăreşti, Luminţa Futache – această chele întoarsă cu forcepsul a scenei politice bahluiene. Deşi treburile de alergătură şi negocierile pe sub masă revin în mare parte lui Nikiforel-Kunta-Kinte (un fin cunoscător al dedesubturilor şi privirilor cu subînţeles), pe jilţul cel mai înalt tronează însăşi chelea cea tăbăcită, mai întâi de moşul Simi (berbec vânos de la Crucea Talienilor), apoi de Lucică Flaşnetă Lungă şi Nemţească în aplicaţie, cu un mic ocol pe la Ion Barbişon de Bogdăneşti (zis şi Artă pentru Şpagă). Futache a trecut (cu dinţii încleştaţi, chelea sumeasă şi cracii deschişi la maximum), prin intimitatea atâtor personaje importante, a căpătat atâta experienţă politico-diplomatico-strategică, încât nimeni altcineva nu putea fi mai nimerită pentru a-l reprezenta pe Marele Ostaş al Naţiei în fosta capitală a Moldovei. Fimeie bărbată, os din osia Ecaterinei Teodoroiu, strănepoată a ţâţoasei pistolare Ana Ipătescu, Luminiţa Futache luminează la greu pe firmamentul politicesc, lipsindu-i doar o mitralieră pentru a deveni o adevărată clonă a eroinelor romanelor sovietice, evocând Marele Război Pentru Apărarea Patriei din serialul de mare succes „trei tanchişti şi-un câine”. Frumuseţea ei veştejită, încă mai atrage pe acele spirite retro, amatoare de experienţe-limită, din categoria contactelor cu ţapii, găinile, bibilicile şi caprele de Angora. Buzele ei tăiate fin, sugerează profunzimi de căldare şi replici la ţintă – tipice unei negustorese din Sărindar. Privirea cu arcuiri de muscă, e uluitoare prin capacitatea de sinteză ce-o emană: un filosof englez cu vagi origini scoţiene – Johnny Mc Coy (fost călător prin Ţările Române şi care a avut privilegiul de a-i lua un interviu d-nei Futache) nota copleşit în jurnalul său personal: „M-am simţit nemaipomenit. Nu eram sigur atunci când distinsa d-nă mă privea, dacă e moartă, doarme sau se screme”. Ce ţi-e şi cu filosofii ăştia! Oricum, defutata Luminiţa rămâne o lady de lady a politicii locale, naţionale şi chiar continentale, iar încrederea lui Izmană în ea e firească…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *