În urmă cu vreo 10 ani, stăteam la o „cafea”, să zicem, cu un coleg jurnalist, la o terasă de prin Centru. Aveam niște timpi morți: eu eram reporter pe „administrație-politic” și așteptam răspunsuri la niște întrebări aruncate prin Casa Pătrată, el – reporter pe „social”, adică sănătate, învățământ, crimăciuni și alte cazuri lacrimogene – n-avea, deocamdată, nicio știre. Spre ghinionul lui, nu se întâmplase nimic șocant, incendiar, cutremurător. (Nu era chiar ca acum, dar ziarele și televiziunile aveau nevoie și pe atunci de „faptul divers” de sânge, come, creieri, mațe și morți).

Cum stăteam noi, deja la a doua „cafea”, să găsim soluția ca să evite sfertul de oră de urlete, amenințări și insulte din cadul ședinței de redacție, omului îi vine o idee: „Ia să îl sun eu pe Ciuhodaru”. La vremea aceea, actualul deputat OTV de Bârlad era doar șef al UPU a Spitalului de Urgențe din Copou, un doctor tinerel și simpatic, cam stângaci și repezit, uneori incomprehensibil, oricum, „de gașcă”. Suficient de „de gașcă” încât să fie cultivat de ziariști, cu atât mai mult cu cât, în lipsa catastrofelor și în complicitate cu reporterii, acesta accepta să mai „improvizeze” din când în când. „Bună ziua, Tudor”, zice colegul, „X sunt. Ce ai pentru mine astăzi? (…) Nu se poate! Chiar nimic, nimic? (…) Intoxicați cu ciuperci?! Atât?! Vrei să iau bătaie la redacție?! (…) Mda… În fine, câți? (…) Hai, mă, numai 4? Măcar a murit vreunul? Vreun caz social, ceva? (…) Băi, asta nu-i știre. Iau penalizare dacă mă duc cu asta! (…) Eu te cred că n-ai altceva, dar mai pune și tu de la tine. (…) Cât? Hai să zicem 40, mă, că a plouat, a ieșit lumea la cules… (…) Bun, și vreo 10 dintre ăștia sunt în stare gravă, da, cu pronostic rezervat și alea, alea, da? (…) Bine, hai că trec pe la tine, să-mi dai un sincron”. Liniștit că a găsit măcar o știre, colegul meu își termină „cafeaua” și pleacă spre Urgențe. Seara, la știri: „În jur de 64 de persoane au ajuns în cursul ultimei gărzi la Spitalul de Urgențe după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Aproape 20 dintre acestea sunt în stare gravă. Iată ce spun medicii….”.

Cum se naște un politician

Dacă ar fi întrebat, colegul despre care vorbeam ar confirma povestea; îi păstrăm, totuși, anonimatul; dincolo de asta, majoritatea reporterilor care au lucrat pe „social” ar putea depune mărturie că istorioara este cel puțin plauzibilă. Oricum, momentul respectiv este unul dintre acelea în care, probabil, și Tudor Ciuhodaru a intuit ce poate aduce complicitatea dintre „sursă” și presă. Nu numai că a înțeles, dar, în anii ce au urmat, doctorul a speculat la maxim – și cu un oarecare talent – „foamea de sânge” a presei și a publicului. Cu știri mai mult sau mai puțin umflate (oricum, nu verifica nimeni câți sinucigași ajungeau pe oră în Copou…), apoi cu imagini și filmulețe realizate chiar de echipa lui, Ciuhodaru a devenit o prezență la fel de obișnuită în cadrul jurnalelor de știri locale și naționale precum, să zicem, Busu la Pro TV. Când doctorul și-a dat seama că fiecare accident sau drogat poate fi încadrat într-o statistică și că cifrele, la rândul lor, pretind diverse soluții, oricât de fanteziste, aura de urgentist național a acestuia a început să capete și nuanțe de „salvator”, adică de politician. Odată cu notorietatea a venit și interesul partidelor, unele aflate în căutare de „figuri proaspete” și cu „lipici la public”; localele din 2008 au fost un antrenament pentru parlamentarele de peste câteva luni, când, spre surpriza unora, Ciuhodaru i-a bătut pe Dan Cârlan și pe Camelia Gavrilă și s-a trezit deputat PSD de Copou.

Ceva, un declic, o ruptură, o sincopă, trebuie să se fi produs în mintea proaspătului parlamentar odată cu acest moment. Pe unii Casa Poporului îi timorează, pe unii îi ajută să se dezvolte, pe alții îi îmbolnăvește. Omul nostru s-a îmbolnăvit de putere. După ce și-a trădat colegii și pacienții filmându-i și dându-i la televizor, după ce și-a trădat și publicul cu cazuri tot mai gogonate, Ciuhodaru și-a trădat și aliații politici. Urgentistul respectabil s-a transformat într-un personaj de tabloid însetat de publicitate, iar politicianul de perspectivă într-un vânător de funcții: nu-i mai ajungea Camera Deputaților; voia să devină director și ctitor de spital, ministru, primar. Obsedat de mărire, a schimbat partidele ca pe halate: s-a certat cu primarul PSD, a cochetat cu PDL și PNL, s-a refugiat temporar în PC, a trecut la UNPR, a inventat „Alianța pentru Iași”, pentru a ajunge deputat PPDD de Bârlad. „Tânăra speranță” a ajuns „traseistul anului”.

Boala de putere e însoțită și de cultul propriei personalități; urgentistul a ajuns să se priceapă la toate: de la ciuperci, capete sparte și etnobotanice, Ciuhodaru a ajuns să-și măsoare puterile cu codurile rutier, civil și penal, cu politicile naționale de sănătate, asistența socială, educația sexuală, gazele de șist și câte și mai câte…

Rulmentul, cât e rulmentul?

Mai nou, aflăm că Ciuhodaru „face un apel către firmele din România să cumpere rulmenţi de la societatea bârlădeană de profil, altădată cea mai mare fabrică de profil din România”. Inițiativa a fost lansată într-o ședință recentă organizată de Prefectura Vaslui, în contextul disponibilizării a 250 de salariaţi de la SC Rulmenți SA Bârlad, ca urmare a scăderii comenzilor pe piața internă. Iată ce spune deputatul: „E anormal ca rulmenţii produşi la Bârlad să ajungă în ţări precum Austria, Germania sau Brazilia, iar pe piaţa internă să vină rulmenţi fabriaţi în China. Anul trecut, doar 3% din producţia de la SC Rulmenţi SA din Bârlad a ajuns pe piaţa din România. De aceea, solicit firmelor româneşti şi celor care pot sprijini industria bârlădeană să ia în considerare producţia de calitate a SC Rulmenţi SA Bârlad “.

Nu putem să nu observăm că Ciuhodaru are de-a face cu producția industrială cam tot atât cât avem noi cu tratarea hepatitei. La fel, ne îndoim că apelul acestuia va determina piața internă să cumpere rulmenți de la Bârlad și nu din aceia, mai ieftini, chinezești. Dincolo de astea, grija acestuia față de disponibilizați ar fi lăudabilă; asta dacă ar mai fi și sinceră… În ceea ce ne privește, ne raliem demersurilor acestuia de resuscitare a fabricii de rulmenți din Bârlad. Nu de alta, dar poate că, odată cu creșterea producției, își va găsi și Ciuhodaru rotițele care îi lipsesc…

Rulmentul Mârlad