• material serios, de greutate și angajament, ca să nu ne mai certe unii că suntem inculți în cap

Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală, spunea Nichita. Stănescu, desigur… Parafrazând și extinzând domeniul discuției, am zice că există un aspect esențial în care viețile și operele a trei importante categorii umane – omul de cultură, fotbalistul și politicianul – converg: dependența de public. Dincolo de aptitudinile înnăscute și de competențele dobândite și trecând peste specificitățile ocupației, relevanța creației omului de spirit, performanța atacantului și succesul electoral al omului politic trăiesc prin public și sunt validate de public. În lipsa simpatiei, aprecierii și admirației celorlalți, poetul poate fi un iscusit blogger, fotbalistul – un neobosit alergător, iar politicianul – un indispensabil lipitor de afișe, dar cam atât.

Cine câștigă din pozele de grup?

Numai că, spre deosebire de politician, relația omului de cultură și a sportivului cu publicul este directă. Dincolo de PR și chiar dacă evoluează într-o echipă, el trebuie să demonstreze că, luat în sine și evaluat individual, merită recunoaștere; dacă îl pui pe Bâlbă în aceeași echipă cu Messi, asta nu-i crește în niciun fel valoarea redutabilului beț…, pardon, atacant pășcănean; ba din contra. Politicianul, pe de altă parte, are posibilitatea de a-și desena profilul public și de a-și crește capitalul electoral și prin asociere, prin vecinătate, prin contagiune, prin poze de grup. Fenomenul este vechi de când lumea, arhicunoscut și folosit pe scară industrială: niciun politician nu va rata vreodată prilejul de a se înfățișa în fața cetățenilor alături de „izvoarele de legitimitate” din alte zone sociale, de la cultură și religie la sport și economie. Până și Dan Voiculescu are o șansă să devină simpatic dacă îl obligi pe Mircea Cărtărescu, de pildă, să se pozeze cu Varanul și șă-i facă un panegiric în Evenimentul Zilei… Studiați doar pliantele oferite în campaniile electorale: de la candidații la Palatul Cotroceni la consilierii locali de la Mădârjac, nu există unul care să nu-și pună la bătaie albumele foto personale, oferind alegătorilor instantanee nemuritoare cu diverși popi, fotbaliști, cântăreți de muzică populară sau poeți.

(Ce îi mână, însă, pe „furnizorii de legitimitate” să se lase pozați alături de politicieni – asta e altă discuție. Să spunem doar că poetul, ca și soldatul, trebuie să mai și mănânce; să te lași pozat alături de actualul primar sau de viitorul ministru nu te costă nimic, dar poate fi o investiție cu valoare adăugată suficientă cât să-ți asigure un trai liniștit, cel puțin până la încheierea mandatului, când vor apărea, probabil, și alți doritori de poze de grup…)

Încă ceva: așa cum între oameni de cultură și fotbaliști sunt permise și, uneori, chiar utile diverse comparații, ba chiar topuri, pe baza unor criterii mai mult sau mai puțin adecvate (cele mai multe strofe, cele mai multe bilete vândute, cele mai multe goluri sau cele mai multe cartonașe roșii), așa și între politicieni sunt posibile ierarhizări bazate nu doar pe procente sau pe raportul dintre promisiuni și fapte, ci și pe numărul de poze de grup valoroase. Una e ca tu, ca politician, să ai poze cu Papa Francisc, Beyonce sau Salman Rushdie, și alta e să nu te poți lăuda decât cu instantanee cu popa din sat, Fuego sau, scuzați, Dan Puric…

Bătălia de pe malul Bahluiului

Ei bine, o astfel de competiție acerbă de asociere cu „izvorâtorii de legitimitate” cu blazon cultural se petrece, de ceva vreme, și prin dulcele târg. În colțul roșu, să-i zicem așa, evoluează Primăria sau, dacă vreți, primarul Gheorghe Nichita; în cel galben – Consiliul Județean și, respectiv, Cristian Adomniței. Evident, fiind vorba de doi lideri importanți ai USL, pe deasupra și cuplați – mai mult sau mai puțin armonios – în tandemul câștigător al localelor de anul trecut, cursa se derulează mai curând discret și elegant, așa cum se cuvine într-o capitală culturală care se respectă. „Loviturile” permise țin de sprijinul și implicarea în evenimente de succes și nu de dezvăluiri, dosare și atacuri la persoană; acestea vor urma, poate, după destrămarea alianței… Strategia și tactica implică alocarea bugetară, contribuția la creșterea prestigiului cultural al orașului și asocierea cu valorile neamului. Câștigătorul de etapă se decide pe baza succesului de public și de presă și nu pe cea a dosarelor deschise și pagubelor de imagine pricinuite. Cu toate acestea, meciul e intens și, vorba suporterilor, „se joacă”; miza e importantă, atât pe termen scurt, cât și în perspectivă electorală: cine e cel mai „culturist” politician din Iași? Și, fiindcă și noi, alegătorii ieșeni, suntem mai „culturiști” de felul nostru, cine merită voturile capitalei culturii?

Care e cel mai „principal”?

Cu o surprindere greu de reprimat am luat la cunoștință, grație unui comunicat trimis din Casa Pătrată, că, pardon, „Consiliul Județean Iași este principalul partener al Galei Premiilor Operelor Naționale” care va avea loc sâmbătă seara, la Teatrul Național. Iată și ce cuvântează șeful CJ: „După Gala Premiilor UNITER, Gala Premiilor Operelor Naționale, (virgula dintre subiect și predicat nu ne aparține! – n.r.) va fi încă o ocazie în care se va vorbi la superlativ despre Iași în țara noastră și acesta este, cred eu, principalul obiectiv pe care un administrator public ar trebui să îl aibă. În acest an, cu acest eveniment, cu Gala UNITER, cu Festivalul Internațional de Educație și cu viitorul Festival Internațional de Literatură și Traduceri, cel mai mare din Centrul și Estul Europei, vom consacra orașul nostru ca fiind Capitala Culturală a României. Toate acestea sunt organizate pentru a aduce o contribuție cât se poate de consistentă la dosarul de candidatură al Iașului în vederea obținerii titlului de Capitală Culturală Europeană. Îmi exprim regretul că noi, Consiliul Județean, nu putem fi principalii chemați în acest demers, fiind o luptă între municipii, dar investim fonduri din propriul buget pentru ca aura culturală a orașului nostru să crească și să fie consacrată”.

Spuneam că anunțul, dincolo de jocul la ofsaid legat de titlul de Capitală Culturală Europeană, ne-a luat oarecum prin surprindere. Din ce știam noi, din surse mai mult sau puțin oficiale, Gala Premiilor Operelor fusese asumată de Palatul Roznovanu, iar asta tocmai ca o contrapondere la Galele UNITER de acum câteva săptămâni, care fuseseră monopolizate, în calitate de principal susținător, de CJ. Cât de mult a câștigat Adomniței cu teatrul și cât de mult va fi putut câștiga Nichita cu opera – asta ține de alte calcule. Oricum, să spui, în aceste condiții, că CJ e „principalul partener” al Galelor Operelor ni s-a părut ca și cum ai spune că Bârfa de Iași a fost partener media principal al finalei Ligii Campionilor, doar pentru că, la un moment dat, am scris ceva despre nemți. Numai că greșeala era a noastră: din momentul anunțării Galelor Operelor și până la comunicatul cu pricina, CJ a făcut ce-a făcut și a dat vreo 2 miliarde de lei vechi pentru eveniment, în timp ce Primăria a rămas cu miliardul angajat de la început. În termeni mai puțin culturali, asta s-ar chema „a lua fața”. Dacă cineva suferă sau nu din cauza asta, nu știm; oricum, evenimentul se va produce și, zicem noi, merită urmărit, mai ales că avem o bănuială că Opera ieșeană va „rade” cele mai importante premii..

Șocant! Cultura ieșeană duduie!

Dincolo de cine e partener „mai principal” al Galei Premiilor Operelor, meciul, cum spunem, se joacă; încă departe de fluierul final și de prelungiri, echipele își aruncă în luptă cei mai buni jucători, care, ghidați de antrenori și încurajați de suporteri, iau cu asalt poarta adversă. O schimbare inspirată a făcut CJ încă din primele minute ale derby-ului, odată cu aducerea cunoscutului Dan Lungu la Muzeul Literaturii; o mișcare bună s-a petrecut, în echipa galbenă, și la Biblioteca Județeană, dar nu intrăm în detalii… Echipa roșie încă nu a suferit modificări; ba chiar postul de la Casa de Cultură a Municipiului e neacoperit, titularul fiind transferat la Chișinău; în plus, se pare că pe postul de la Ateneul Tătărași joacă tot un galben…

Gala UNITER a adus prima mare ocazie a meciului; ca partener și sponsor principal al evenimentului, CJ și-a adjudecat și primul gol în poarta adversarilor; deci, 1-0 pentru județ. De cealaltă parte, după un an de bâjbâieli, Primăria a decis să-și asume intrarea în competiția pentru statutul de Capitală Culturală Europeană în 2021. După o fază cam neclară, cu două atacuri simultane ale aceleiași echipe – unul al atacanților din Palatul Roznovanu și încă unul al lui Cătălin Ivan –, plus o revenire a unui atacant belgian, fără o finalitate certă și imediată, roșii par să se mai fi dezmorțit; să admitem că e 1-1. În privința Galei Premiilor Operelor, rămâne să vedem dacă faza va avea vreo finalitate clară; bănuim, însă, că se va termina indecis… Urmează, însă, Festivalul Internațional al Educației, în care echipa roșie primește ajutorul unei firme specializate (cât e de eficientă în cheltuirea banilor publici și ai sponsorilor, asta e altă chestiune, despre care am mai vorbit…). Cu Purcărete, Răzvan Mazilu, teatru și operă în aer liber, cu carte și dezbateri, cu un laureat al premiului Nobel și cu Patricia Kaas, am zice că, în 10 zile de festival, Primăria va reuși să preia conducerea; așadar, 2-1 pentru echipa roșie. Urmează, însă, prin toamnă, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, cu niște sute de scriitori și traducători, cu laureați de Nobel, totul pe cheltuiala CJ; echipa galbenă va egala, dacă nu cumva va prelua și conducerea…

(De dragul spectacolului, ne-am concentrat pe acțiunile importante, la poartă, și am lăsat deoparte fazele minore, de la mijlocul terenului. Sigur, au fost și vor mai fi câteva zeci, dacă nu sute de expoziții, lansări, vernisaje, conferințe și festivaluri, cele mai multe având parteneri și din administrația publică; cum, de regulă, acestea nu mobilizează publicuri mai numeroase decât locurile dintr-un autocar – și, de regulă, cam aceleași publicuri -, nu credem că ar conta decisiv în economia jocului).

Cine câștigă?

Meciul cultural dintre echipele roșie și galbenă se va termina până la urmă, iar fluierul final va veni în ziua alegerilor locale (anticipate sau la termen). Dacă va fi o victorie categorică, una la limită sau o remiză, rămâne de văzut. Ce e evident, însă, până atunci e că emulația, competiția, chiar rivalitatea dintre palatele administrative fac bine culturii ieșene. Așa cum ambiția lui Beatrice Rancea a trezit din hibernare nu numai Opera, ci și pe vecinul său de la Teatrul Național, la fel competiția dintre Primărie și CJ – dintre Nichita și Adomniței, dacă vreți – face ca evenimentele culturale să capete amploare, relevanță și valoare. Iar de aceste evenimente se bucură, din fericire, nu numai cele două echipe, ci, în primul rând, noi, cei care nu se satură doar cu „hrana spirituală” furnizată de „Happy Hour”, „Sinteza zilei” sau „Suleyman Magnificul” și care, poate, nici nu suntem prea interesați de care politician își mai dă cu părerea, din când în când, în Sala Mare a Naționalului.

Până la urmă, e tot ca la fotbal: dacă meciul este anost, parcă nici nu mai contează cine a luat cupa. Așa că, indiferent cine câștigă – iar asta o vor recunoaște și suporterii înlăcrimați -, important e ca meciul să fie frumos!

Beatrice Vrancea