Dragoste cu năbădăi de Dragobete, între oştenii lui Băselu şi ai generalului Oprea

Dacă mai zilele trecute ziceam despre consilierii judeţeni Manolache şi Tărăboanţă că riscă să fie aruncaţi fără colac din corabia lui Băselu, se pare că nu ne-am înşelat deloc. Cel puţin şeful peste taximetriştii din Iaşi, uneperistul Mircea Manolache, ţine cu tot dinadinsul să îşi ia tălpăşiţa din partidul proaspăt fuzionat şi gonflat, ţinând seama de certălăul pe care acesta l-a avut în ultima şedinţă de CJ cu disciplinatul Alin Aivănoaei.

alin-aivanoaieiManolache al nostru s-a opărit la auzul veşti că ar trebui să voteze în conţil pentru o alocare babană la ADIS, asociaţia la care Aivănoaei este preşedinte şi care, între noi fie vorba, nu prea ştim cu ce se mănâncă, în afară, probabil, de tăiatul frunzelor la câini, şi asta atunci când ai de unde. Adică, atunci când e-nverzit pe-afară. La mijloc e vorba de vreo 17.000 de lei, bani deloc puţini, şi din care am înţeles că ar trebui să se monitorizeze activitatea mega-proiectului care se ocupă cu strânsul gunoaielor din judeţ. Un proiect care, la fel, nu ştim dacă mai există, a murit sau va funcţiona vreodată.

s604x0_Mircea_Manolache (1)Nu contează banii, ci gestul însă. Aşa că Manolache s-a hotărât să rupă pisica-n două, lăsându-l pe Aivănoaiei cam fără obiectul muncii. Culmea e că disputa dintre cei doi soldăţei, unul în oastea lui Băse, iar altul în cea a generalului Oprea, a venit exact de Dragobete, taman când românul îngroapă securea războiului cu nevasta, cu amanta şi, de ce nu, cu colegul de partid. Nu este cazul la Iaşi, aşa că ne aşteptăm cât de curând ca scandalul să ia proporţii cosmice, finalizate cu un mare fâs. În sensul că, dacă o fi să fie vreo mătrăşire, Manolache nici noi nu ştim dacă a fost vreodată sau a vrut să fie membru PMP. Prin urmare, când o fi să zboare, nu ar avea nici de unde, nici nu ar plânge nimeni după el…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *