Faceţi mişto de Vosganian pe tema impozitării ouălelor! Vă dă un premiu!

Deputatul ALDE Varujan Vosganian ne demonstrează că ştie să iasă cu faţa curată şi din momente ce frizează penibilul. Sătul, probabil, de avalanşa de bancuri, glume , glumiţe şi alte alea relativ la presupusa sa propunere de impozitare a ouălelor găinii lui tan’ Varvara, Vosganian are ideea de a-i premia pe ce mai talentaţi zeflemişti. Cel puţin , asta spune într-una din ultimele sale postări de pe pagina de facebook. Poate , totuşi, premiul promis nu va fi la mare căutare în masa de concurenţi. Doi mici şi o bere ar fi putut ridica, cu siguranţă, cota de participare.

Iată cum idioțenia privind impozitarea cotețelor, născocită de unii și pusă pe seama mea, poate avea și consecințe nostime: un adevărat Festival Național de Umor. Iată și cine sunt laureații.

Ideea impozitării cotețelor, pornită din răstălmăcirea unei postări de-ale mele, a creat un adevărat iureș în dezbaterea publică. Găina evazionistă a devenit o eroină a tranziției, ca și găina care naște pui vii, întrecând-o, neîndoielnic, în popularitate pe aceea (e drept, si cu susținerea Facebook-ului). În această vâltoare s-au prins și tot felul de reacții imbecile sau răuvoitoare, unii crezând că ocara este un act de cultură sau o formă de deontologie. Au fost, însă, și reacții pline de umor, iar umorul este de apreciat, indiferent de sursa care-l inspiră.

Mi se pare corect să mulțumesc tuturor celor care au îmbogățit prin aceste contribuții tezaurul folcloric al românilor. Și ca un semn al mulțumirii mele, doresc să-i scot din anonimatul folcloric pe cei pe care îi socotesc cei mai merituoși.

Astfel încât juriul compus din mine 🙂 a acordat, cu majoritate de voturi 🙂premii celor mai inspirate reacții. Premiile au fost acordate pentru trei categorii: a) bancuri; b) caricatură; c) video.
Premiul constă într-o carte (romanul meu „Copiii războiului”, recent apărut). Rog, de asemenea, pe domnul deputat (r) Robert Turcescu, cel care, în onoarea postărilor mele a achiziționat o găină căreia i-a pus numele Varujan, să adauge, pentru recompensarea laureaților, câte un cofraj de ouă.

Festivitatea de premiere va avea loc la o dată pe care o vom anunța ulterior, în măsura în care, firește, laureații vor considera nimerit să iasă din anonimat.

Alte două postări vor anunța premiile și pentru celelalte două categorii (caricatură și video). Iată acum premiul pentru categoria bancuri:

Un ascultător întreabă la Radio Erevan (unde altundeva?): Am o găină ouătoare. Cum pot să fac să nu plătesc impozitul pe ouă?
Radio Erevan răspunde: Foarte simplu! Înmatriculează-ți găina în Bulgaria ?

Spor la treabă şi multă inspiraţie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *