Fără supărare, nu aveţi valoare!

Cu un lot format cu jucători din care a mai rămas doar numele de fotbalişti de Liga I, antrenorul Ionuţ Popa se vede pus acum în situaţia de a nega faptul că obiectivul clar al echipei pentru acest sezon este promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, recent, că în urma unor discuţii avute cu jucătorii, aceştia au spus că motivul rezultatelor proaste din acest sezon este lipsa lor de valoare.

„Am avut discuţii individuale şi colective cu băieţii, iar răspunsul lor pentru criza de rezultate m-a şocat: mi-au spus că trebuie să lăsăm capul jos pentru că nu avem valoare! Eu nu cred asta, am încredere în ei şi sper ca ei să dovedească faptul că au valoare şi caracter. S-a văzut şi la echipe mari, că unii jucători când s-au transferat la alte formaţii, nu au mai dat randamentul scontat. Mă ocup de această echipă ca un tată de un bebeluş care-i dă ceai pentru colici, lapte să crească!“, a spus Ionuţ Popa.

Acu’, dacă e să ne luăm după ultimele rezultate, în care cine a vrut şi cine nu a vrut a învins Iaşul, e greu de crezut că CSMS ar mai putea lupta pentru promovare.

Care promovare?

Ionuţ Popa a mai precizat că nu i s-a impus promovarea în Liga I, ci formarea unei echipe puternice şi abia apoi promovarea în prima ligă.

„Când am venit în vară, mie mi s-a cerut crearea unei echipe puternice care să tragă la promovare. Nu uitaţi că nouă titulari din primul unsprezee sunt noi, iar echipa suferă din plin din cauza omogenităţii. Nimeni nu renunţă la obiectiv, dar nici nu vreau să promovăm şi să ne facem de râs în Liga I. Aţi văzut că sunt echipe care iau 4-5 goluri etapă de etapă. Cu actualul lot, noi cred că am lua câte 10 goluri pe meci. Cred că primele 4-5 echipe din Seria I s-ar face de râs în prima ligă cu actualele loturi. Noi suntem mai aproape de retrogradarea decât de promovare. E ca şi cum ţi-ai face o casă fără să torni o fundaţie!“, a zis laconic Popa.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *