Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i… Grecia!

Grecia este una dintre cele mai atractive ţări din Europa în ceea ce priveşte turismul. Chiar dacă situaţia economică de acolo este una precară, comparativ cu România, se pare că tot grecii o duc mai bine.

Ştefan, un tânăr de 21 de ani din Roman, student în Iaşi, a ales, la fel ca mulţi alţii, să-şi caute un loc de muncă în vechea Eladă.

,,Am încercat timp de o lună să mă angajez în ţară, dar a fost în zadar. Majoritatea te întreabă dacă ai experienţă. De unde experienţă, dacă nu mă angajează nimeni?”, se destăinuie tânărul.

Peste hotare nu i-au cerut acest lucru şi, cum a apărut prima ocazie, a şi plecat.

,,Decât să pierd vara degeaba în România, pe banii părinţilor, mai bine muncesc, mă întreţin singur şi capăt şi experienţă, dar şi mulţi prieteni”, ne spune Ştefan.

Mulţi studenţi procedează în acest mod, mai ales pe timpul vacanţei şi consideră că în Grecia se câştigă mult mai bine decât la noi. În plus, cerinţele nu sunt atât de mari, iar oamenii sunt foarte sociabili, te apreciază pentru ceea ce eşti.

,,Îmi aduc aminte că am fost la un interviu pentru un post de chelner, înainte să plec afară, şi m-au întrebat câte farfurii car pe o mână şi dacă ştiu să fac mise-en-place pentru două feluri de mâncare. Evident că nu am ştiut şi nu am fost acceptat. Culmea este că acum lucrez la un hotel de cinci stele în Rhodos ca şi chelner şi sunt mâna dreaptă a şefei de sală dintre studenţi”, ne povesteşte Ştefan.

Cum în România şansele găsirii unui loc de muncă sigur sunt aproape egale cu zero, străinătatea va reprezenta pentru tinerii români absolvenţi sau aflaţi încă pe băncile unei facultăţi prima opţiune.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *