Gândire cu tot capul? Moft!

De ce vă miraţi? Este o contraofertă la un minunat curs prin care veţi deveni mai deştepţi, mai plini de sex-appeale, mai bogaţi şi mai ignoraţi de soacre. Veţi fi voi înşivă, în deplinătatea idiosincraziei pe care ne paşte dacă nu ne punem neuronii la treabă, ca să nu ne plângem că i-am hrănit degeaba.

Minciunile din reţeaua neuronală

Gândire cu tot capul? Moft!De ceva vreme, tot mai mulţi oameni care n-au ce face, sau ştiu să facă din rahat bici şi din bici parale, prostesc lumea. Ba ne învaţă cum să ne reunim cu trupul, mintea şi sufletul, ba ne conduc pe căi către Nirvana, ba ne ajută să gândim cu emisfera dreaptă, adică mai mult creativ.

Cică oamenii, în general, gândesc mai mult cu emisfera stângă. De asta suntem mai mult raţionali şi mai puţin empatici, de asta suntem răi şi cum o mai fi. Eu zic că de asta suntem cu picioarele pe pământ şi nu cu ele înainte, poziţie din care oricum nu mai avem nevoie să gândim.

Buuun! Şi ca să ne scape din rutina asta absolut plictisitoare a gândirii cu emisfera stângă, unii s-au oferit să ne ajute să folosim şi partea dreaptă a creierului, aia de ne ajută să fim creativi, să pictăm, să fim artiştii propriei vieţi şi clovnii tuturor, să ne prefacem că totul e bine şi că suntem alchimiştii propriei noastre inutilităţi şi nerealizări.

Prosteală ieftină

Până aici e simplu. Cursul ne-a fost anunţat de către o domnişoară, Alina, care a dat rasol şi cu întâlniri plătite de dragoste, şi cu workshopuri de fericire, şi cu tot felul de meditaţii din care nici ea n-a priceput nimic. A încercat ea marea cu degetul şi a rămas ciungă, apoi a găsit salvarea – curs de desen cu emisfera dreaptă! Se contactează un om care cică ştie a face treburi din astea, se ia o locaţie parteneră şi se face „event” pe Facebook. Se conteactează oameni cu care nici măcar un link n-ai schimbat în viaţa ta şi te pui pe aşteptat. Mult şi bine, că lumea habar n-are că tre’ să răspundă la invitaţie, darămite că tre’ să achite câteva sute de lei, vreo 400-500 lei măcar, cu care ar putea plăti restanţele la asociaţie ca să nu rămână fără apă în plină vară.

Marketing greşit

Uite că deja am fost traşi de mânecă şi cică gândirea noastră de vânzări (noi am spune lipsa ei) este total eronată. Cică sunt mulţi oameni care vor să-şi dezvolte creativitatea, care sunt doldora de originalitate şi nu o pot scoate din adâncurile fiinţei şi ar avea nevoie de un stimul la emisfera dreaptă.

Dar până acum ce-aţi făcut? Aţi zăcut precum statuile în parc? Adică este nevoie să vină o doamnă oarecare care să vă spună că puteţi dansa, că puteţi cânta, că puteţi picta ori coase rochii? Şi ce dacă n-aveţi talent? Încercaţi, nu veţi pierde decât o oarecare energie stagnată în corp şi veţi câştiga câteva clipe petrecute doar cu voi. Oare când vor pricepe românii că forţa le este doar în ei înşişi?

Constat că imediat ce criza ne-a luat banii, Aghiuţă ne-a luat neuronii de este nevoie de tot felul de păcălici care să vină şi să ne înveţe cum să trăim şi cum să gândim când cu o emisferă, când cu alta. Dar cu tot creierul când veţi gândi? Nu costă nimic şi este un exerciţiu util fiecăruia să se întrebe cât de uşor poate fi prostit. Dacă nu crede, îl invităm să-şi facă o poză, pe care să scrie „Autoportret cu emisfera stângă”, aia raţională de-i spune mereu că de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere! Dar poate pune, dacă ne străduim să gândim cu tot creierul, că de asta ne-a fost lăsat, nu ca să ne lăsăm prostiţi de alţii!

Circum Sferulina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *