Grozavu se gândeşte să plece, din iarnă, din Copou

Problemele cu care s-a confruntat, în ultima perioadă, CSMS Iaşi, dar şi câteva gafe impardonabile, i-ar putea fi fatidice celui care a fost adus la Iaşi ca manager general, deşi nu mai îndeplinsie până atunci această funcţie. Mai mult, Grozavu nu a putut face nimic pentru ca Iaşul să câştige la „masa verde“ partida cu FC Snagov.

Leo Grozavu

Leo Grozavu

Managerul general al CSMS Iaşi, Leontin Grozavu, s-a declarat destul de circumspect în ceea ce priveşte şansele ca el să continue şi din iarnă la gruparea din dealul Copoului.

Gurile rele spun că un umăr la plecarea lui Grozavu din Copou ar fi pus atât antrenorul Ionuţ Popa, dar şi alte persoane „care îl au la inimă“.

Mai mult, după scandalul iscat de lovirea unui jucător, se pare că şi Primarul Nichita s-a cam săturat de Leo.

„S-au întâmplat multe în ultima perioadă şi, tocmai de aceea, e greu de crezut că voi continua să rămân la Iaşi. După ultima etapă a turului, va avea loc o şedinţă a Comitetului Director şi de-abia după voi putea spune mai multe. Eu voi răspunde doar pentru ceea ce am făcut eu. Nu voi plăti pentru alţii! Din etapa a doua, nu am mai fost lăsat să conduc clubul!“, a spus Leontin Grozavu.

Oficialul formaţiei ieşene a mai adăugat că echipa ar fi fost pe loc promovabil acum dacă ar fi rămas antrenor Marius Baciu:

„Dacă aş fi fost lăsat să conduc acest club şi dacă la echipă rămânea antrenor Marius Baciu, acum echipa ar fi fost pe un loc promovabil. Nu a fost însă aşa şi, după partida câştigată la Tulcea, a fost demis Baciu, iar eu nu mi-am mai exercitat drepturile prevăzute în contract“.

S-au dus şi punctele la „masa verde“

Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins recursul echipei CSMS Iaşi în cazul „Snagov“, decizia fiind definitivă şi executorie şi poate fi atacată numai la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în maximum 20 de zile de la comunicarea ei.

„Am primit decizia Comsiei de Recurs care le dă dreptate celor de la Snagov. Nici nu ştiu ce se va face în continuare în acest caz, dacă ne vom adresa sau nu la TAS. Din punctul meu de vedere, nu cred că ar trebui să mai cheltuim banii pentru a ataca decizia la Lausanne. Ar trebui să cheltuim 10.000 de euro pentru o cauză dinainte pierdută“, a spus leo Grozavu.

CSMS Iaşi a depus memoriu la sfârşitul partidei cu FC Snagov, din etapa a IV-a, pe motiv că echipa gazdă a folosit, pe parcursul jocului, patru jucători extracomunitari în acelaşi timp, lucru nepermis de Regulament.

Comisia de Disciplină a FRF a respins cererea Iaşului de a câştiga jocul la „masa verde“, considerând că unul dintre cei patru jucători avea şi cetăţenie română la data disputării partidei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *