Iaca pozna. Liviu a lui Firescu, şef la Înmatriculări şi Permise?

Pentru că suntem nişte oameni educaţi, mai întâi trebuie să mulţumim purtătorilor de chipiu de la Rutieră care ne-au trimis pe adresa gazetei toate picanteriile din spatele sacrificării domnului colonel Tudorică de la Înmatriculări şi Permise. Ală de a fost prins băut la volan chiar de ziua sa. Numărul trecut v-am prezentat scenariile din spatele acestei grozăvii. Acum vă redăm, cu detalii de la sursă, cine şi de ce l-a executat pe domnul colonel.

„Eu te-am făcut, eu te omor”
La bază cică ar fi stat chiar principiul românesc „eu te-am făcut, eu te omor”. Sună cam dur, dar purtătorii de chipiu se jură că e adevărat. Tudorică a fost promovat şi ţinut în funcţie la Înmatriculări şi Permise de Mişu a lui Pintea, fost şef la Rutieră, acum adjunct cu puteri nebănuite la Inspectorat. Cică nu de mult, Mişu a lui Pintea i-ar fi cerut un favor lui Tudorică, favor care nu s-a concretizat deloc. Ba mai mult, Tudorică l-ar fi tratat pe Mişu cu aceeaşi grandomanie cu care îi trata pe subalternii săi. Dacă nu ştiaţi, Tudorică se credea un fel de Zeus printre angajaţi. Cei care îl cunosc pe Mişu a lui Pintea, îşi cam pot imagina cât de mare a fost supărarea. Bun strateg, Mişu a pus la cale, din ianuarie, mătrăşirea lui Minea chiar de ziua sa. Bunul său prieten de la Rutieră, Liviu a lui Firescu a organizat rapid acţiune pentru data de 14 februarie, explicându-le băieţilor că mulţi se vor îndrăgosti mai degrabă de pahar decât de vreo fată. Aşa cum a făcut de altfel şi Tudorică. Bine, el a avut şi alt motiv, era ziua lui de naştere.

Liviu pleacă la Înmatriculări?
Pe harta raziei a fost pus taman şi bulevardul Primăverii, închis de altfel pe ambele capete, adică cu echipaje de poliţie în ambele părţi. La unul din capete, adică în dreptul bazei RATP, la câteva sute de metri de sediul de la Înmatriculări şi Permise, a fost pus cel mai legist băiat de la Rutieră care are la activ mai mulţi colonei prinşi la fiolă. Şi ca să nu bată la ochi, Liviu a lui Firescu a plecat în concediu ca să pară o acţiune programată de alţii. Dar, cum e şi firesc, ce-i iese lui Liviu a lui Firescu din toată afacerea asta? Mulţi se întreabă pe bună dreptate. Cert este că purtătorii de chipiu de la Rutieră se întreabă la rândul lor, cine va veni şef în locul lui Firescu. Exact. Firescu va pleca la Înmatriculări şi Permise. Cică s-ar fi scumpit acu în ultima perioadă plasticul pentru permise şi nu mai ajungea la toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *